sâmbătă, 7 august 2010

Complexul lui Themistocle


Sintagma din titlu aparţine lui Umberto Eco (a se vedea De la arbore spre labirint…, Iași: Polirom, 2009, p.78). Dar ea nu denumeşte un fapt de psihologie strictă, precum complexele despre care a vorbit cândva Sigmund Freud. Nu e vorba de ceva asemănător complexului oedipian, să zicem.

În acest caz, semnificaţia termenului “complex” este, am impresia, mai aproape de sensul pe care i-l dădea Gaston Bachelard, când vorbea de complexul lui Empedocle, în Psihanaliza focului. Complexul lui Themistocle este, în primul rând, un complex cultural.

Umberto Eco aminteşte că Themistocle – om înzestrat cu o memorie prodigioasă – se plângea tocmai de faptul că nu mai putea să uite. El nu avea nevoie de o artă a memoriei, ci de o artă a uitării (ars oblivionis). Voia să uite, nu să reţină. Cuiva care i-a propus un instrument care să-i faciliteze memoria, Themistocle i-a ripostat, mărturisindu-i că “i-ar fi făcut mai bine dacă l-ar fi învăţat mai degrabă să uite decât să-şi amintească”. În orice caz, nu e recomandat să ai o memorie încărcată.

Cel care ţine minte prea multe riscă să nu mai ţină minte nimic, iar memoria celui care, precum personajul Funes descris într-o povestire (de neuitat!) de Jose Luis Borges, reţine orice nu este un sprijin foarte bun pentru intelect şi raţionamente. Pentru a raţiona e nevoie de abstracţii. Iar cel ce reţine, precum Funes, fiecare nuanţă a frunzelor în amurg nu mai poate ajunge, dincolo de infinitatea senzațiilor, la conceptul de culoare.

Cu un complex al lui Themistocle se confruntă cultura îndeosebi după invenţia tiparului. Trăim fără tăgadă un exces al informaţiei. Într-o lume a abundenţei, până şi cărţile, până şi cunoştinţele, până şi manualele sunt în exces. Problema e, astăzi, una de discriminare: trebuie să alegem din această ofertă excesivă cunoştinţele utile şi să le trecem în uitare pe cele marginale. Dar e cu putinţă acest fapt. Nu putem uita deliberat, aşa cum voia Immanuel Kant, de pildă, să uite numele Lampe, după ce-l concediase pe servitorul cu acest nume.

În zadar a notat filosoful într-un carnet: “numele Lampe nu mai trebuie ţinut minte”. Notaţia însăşi e un semn că nu-l putea uita pe încuiatul lui servitor…

V. G.

N. A. Imaginea reproduce tabloul lui Jake Baddeley, Labyrinth (2003).

2 comentarii:

sauribalic spunea...

asta poate fi boala lucide-mentia:)

Valeriu Gherghel spunea...

Corect!