joi, 19 august 2010

Casa zădărniciei


Yasunari Kawabata, Frumoasele adormite, traducere de Anca Focşeneanu, București: Humanitas, 2006.

Romanul lui Yasunari Kawabata (1899-1972) este aproape lipsit de epic. Un bătrîn de 67 de ani, Eguchi, vizitează o casă din Kyoto, la marginea mării, și petrece alături de „frumoasele adormite" cinci nopți. E vorba de un soi de ceremonie erotică, rafinată și zadarnică, amintind de vechea legendă (foarte răspîndită, altminteri), care spune că puterile unui bătrîn se refac dacă doarme alături de o fecioară. O astfel de încercare relatează și Biblia, în legătură cu regele David, în 1 Regi, 1.

Cele cinci nopți sînt pentru bătrînul Eguchi, mai degrabă, un prilej de a-și rememora evenimente din tinerețe, o tentativă de a scăpa de gustul amar al deșertăciunii, de frigul vîrstei și de teama morții. În van însă! Timpul nu poate fi dat înapoi. Chiar dacă e petrecut în preajma unor preafrumoase fecioare.

Ritualul erotic la care ia parte Eguchi ține, desigur, de o civilizație a rafinamentului și epuizării, cum e aceea japoneză. El este de neînchipuit într-o societate europeană. Și, de altfel, însăși percepția timpului și a lumii e, am impresia, cu totul alta în cultura Japoniei. Universul e receptat, în proza lui Kawabata, îndeosebi prin intermediul miresmelor, al vegetalului (a se vedea episodul copacului bătrîn de patru secole acoperit de camelii). La fel, să zicem, ca în romanul lui Yukio Mishima, Templul de aur.

Alta e, de asemenea, viziunea asupra morții. În final, Eguchi își doreste să doarmă, la rîndu-i, un „somn de moarte", asemănător cu al frumoaselor aflate sub narcoză. Într-un cuvînt, ceea ce caracterizează romanul lui Yasunari Kawabata, Frumoasele adormite (București, Editura Humanitas, 2006, 131p.), alături de straneitatea sa, e rafinamentul obosit al gesturilor, sentimentul epuizării, al vanității. Citiți-l negreșit! Se mai găsește in librarii.

O frază din Frumoasele adormite:
"A stat așa, cu ochii închiși, o vreme, pentru că mireasma fetei era extrem de puternică. Se spune ca nu există nimic mai potrivit pe lume decît mirosul pentru a trezi amintiri trecute. Dar oare e vorba de acest miros dulceag și stăruitor?... Din vechime se vorbește de bătrîni care au făcut leac pentru viață lungă și tinerețe fără bătrînețe din mireasma trupului fetelor tinere" (pp.96-97).

Notă biografică
Yasunari Kawabata (1899-1972) a primit, in 1968, premiul Nobel pentru literatură. Dar Kawabata îl considera pe Yukio Mishima un prozator mai profund decît el… Destinul celor doi are și un sumbru punct comun. Mishima se sinucide în 1970. Kawabata, doi ani mai tîrziu, în 16 aprilie 1972.

N. A. Imaginea, în tradiția orientală, oferă cîțiva pini în ceață.

Niciun comentariu: