miercuri, 28 iulie 2010

Ad litteram


Exegeţii creştini au fost, în general, alegorişti, în sensul că nu s-au mulţumit numai cu sensul prim, literal al enunţurilor. Alegorismul culminează cu Origen. Au existat, totuşi, unii exegeţi care au criticat lectura alegorică. Cel mai cunoscut este Theodor de Mopsuestia.

Iată ce scrie Theodor într-un “Comentariu la Galateni”:

“Totuşi, aceşti alegorişti [practicanţi ai alegoriei] întorc totul pe dos [răstoarnă complet textul], ca şi cum relatările din Biblie nu ar fi ceva deosebit de visele din timpul nopţii [visele profetice pe care le au cei ce dorm lîngă templul Pythiei]. Ei produc această exegeză a scripturii în chip spiritual: [şi] numesc această nerozie ‘interpretare spirituală’.

Adam nu e Adam, raiul nu e rai, şarpele nu e şarpe. Vreau să spun acestor exegeţi următoarele: dacă se joacă [fac glume, nu iau în serios] cu istoria, la sfîrşit, ei nu vor mai avea nici o istorie”.

Şi încă: “Dar dacă [practicanţii alegoriei] insistă cu astfel de explicaţii, să ne răspundă la următoarele întrebări: Cine a fost primul om creat [de Dumnezeu]? În ce chip nu s-a supus [poruncii divine]? În urma cărui fapt a pronunţat Dumnezeu condamnarea la moarte? Dacă unele răspunsuri provin din Biblie, atunci ceea ce [ei] numesc ‘alegorie’ se vădeşte a fi [o adevărată] nesăbuinţă, fiindcă, în toate privinţele, [alegoria] se dovedeşte a fi dincolo şi deasupra a ceea ce e necesar [deasupra înlănţuirii necesare a faptelor].

Dacă, totuşi, ‘alegoria’ lor e adevărată [exprimă un adevăr], dacă Biblia nu conţine o relatare a faptelor, ci în realitate face [numai] trimitere [se referă] la cu totul altceva, ceva atît de profund încît impune o intelecţie specială, ceva ‘spiritual’, cum vor să-l numească şi pe care l-au descoperit, întrucît ei înşişi sînt nişte făpturi [extrem de] spirituale, atunci de unde provin înţelegerea [răspunsul şi intelecţia] lor?

Oricum ar numi ei acest mod de interpretare, nu [textul biblic] Biblia însăşi i-a învăţat să o citească în acest chip?”.

Deşi contemporanii au văzut în el un eretic, modernitatea i-a dat dreptate lui Theodor de Mopsuestia.

Referinţe:
Theodor din Mopsuestia, “Comentariu la Galateni” 74-75; cf. Joseph J. Shepley III, Trambling on the Verge of Allegory. Interpretive Modes of Late-Antique and Early-Christian Exegesis: A Comparative Study, diss., Chicago, Illinois: The University of Chicago, 2000, p.113-114.

Valeriu Gherghel

N. A. Oferim în completarea acestei note o reproducere după tabloul The Messenger al lui Jake Baddeley.

5 comentarii:

TipAndrei spunea...

dar caracterul alegoric al unor texte este unanim recunoscut. exegeții și hermeneuții sunt datori să țină cont în cadrul unei interpretări și de contextul istoric, caracterul lingvistic. unele cuvinte aveau un înțeles în timpul scrierii, iar în prezent în urma unei evoluții a limbajului sensul s-a schimbat. așadar trebuie să ținem cont de text și din punct de vedere alegoric, istoric, literar...

ruxces spunea...

oare ce nu este alegoric pe lumea asta?

Valeriu Gherghel spunea...

Si litera e oare alegorica?

Valeriu Gherghel spunea...

Da, Andrei, caracterul alegoric este unanim recunoscut. Al povestilor, de exemplu (daca imi permiti sa glumesc).

Poti sa citesti insa enuntul urmator "la malul marii intr-o coliba locuia o printesa" la modul alegoric? Ce descoperi atunci? Ca enuntzul (ar) spune, in realitate, ca "pe virful unui munte intr-un castel fortificat, pazit de o suta de arcashi, traia un rege batrin si bolnav". E un exemplu - printre altele - de lectura "alegorica" (adica arbitrara) a unui enunt..

Potzi oare citi astfel? In Evul Mediu acest tip de lectura era curent. Astazi, nu prea mai este cu putintza.

Sint de acord insa ca nu intotdeauna e recomandat sa citim literal si sa ne oprim doar la sensul prim al textului.

marul spunea...

:)sunt articole de popularizare ?