sâmbătă, 19 iunie 2010

Apartamentul secret al lui Valéry


Romanul poliţist solicită, în principiu, resursele logice ale cititorului. Se presupune că autorul oferă tot ceea ce este necesar pentru a urmări investigaţia detectivului şi a ajunge la o concluzie.

În unele cazuri măcar, cititorul ar trebui să ghicească mai repede decât detectivul cine este făptaşul. Nu se întîmplă întotdeauna aşa. Dacă nu greşesc, acelaşi amabil autor face tot posibilul pentru a tulbura mersul cercetării. Cititorul e copleşit de detalii irelevante şi ajunge adesea la un rezultat greşit. Dacă nu ar exista vigilenţa şi ingeniozitatea unui Hercule Poirot, ale părintelui Brown, ale lui Sherlock Holmes, oribilul criminal ar rămâne nepedepsit şi s-ar bucura până târziu de roadele nelegiuirii lui.

Se presupune, de asemenea, că filosoful e prin esenţa lui o fiinţă extrem de gravă, de serioasă. Filosoful - pretind comentatorii - se ocupă de esenţe, de universalii, de Idei şi încearcă să găsească, dacă are noroc, un nou argument care să ateste existenţa divinităţii.

Şi totuşi. Au existat filosofi importanţi care nu au dispreţuit câtuşi de puţin genul literar poliţist. Citez, în grabă, câteva nume dintr-o mie. Aş începe cu Jean-Paul Sartre. Pe vremea când facea naveta nu mai ştiu unde, Sartre îşi trecea timpul citind cu voluptate romane poliţiste.

Un al doilea exemplu se referă la un profesor de metafizică şi logică autohton, celebru în perioada interbelică. Mă refer la Nae Ionescu. La moartea “diabolicului” (a fost impresia lui Mihail Sebastian) profesor, pe masa lui de lucru, Mircea Vulcănescu a recunoscut cu pioasă tulburare un roman poliţist.

Aş menţiona, în fine, pe eseistul şi poetul Paul Valéry. Scriitorul care l-a inventat pe Monsieur Teste avea obiceiul să lipsească perioade considerabile de acasă, spre disperarea soţiei şi îngrijorarea admiratoarelor. Abia la moartea lui Valéry s-a descoperit adevărul. Care era în realitate un adevăr al inocenţei. Paul Valéry închiriase fără ştirea celor din jur un apartament. Scopul acestei cheltuieli dubioase s-a vădit acela de a citi în linişte, nederanjat de intruşi şi nepoftiţi. Apartamentul lui Valéry era căptuşit pur şi simplu de cărţi poliţiste.

Morala acestei note: nu neglijaţi din filosofică trufie astfel de cărţi folositoare! Măcar în pauza dintre două raţionamente întortocheate!


N. A. Vom reproduce astăzi Astronomul (1688) lui Johannes Vermeer (1632-1675), pictor numit şi Jan Vermeer din Delft, fiindcă a fost botezat în Delft la 31 octombrie1632.

Niciun comentariu: