duminică, 2 mai 2010

Hakimul Ruian şi regele din Fars


Cartea nu oferă secretul teribil al morţii (un secret vid, de altfel), decît pentru a proteja mai bine viaţa. Acesta e sensul apologului narat de Şeherezada, în noaptea a cincea din colecţia celor o mie şi una de nopţi, mai mult sau mai puţin erotice, unde se povesteşte despre o carte care ucide.

Hakimul Ruian, pentru a-l tămădui pe regele din Fars, consultă, desigur, Cartea. E un gest obligatoriu. În care alt loc ar putea găsi oare un răspuns mai exact la miracolul banal cu care se confruntă? Regele are lepră şi leacul bolii se află descris, negreşit, în carte. Ruian citeşte unul din capitole, identifică ingredientele alifiei tămăduitoare şi prepară ceea ce s-ar putea numi, cu un termen grec, a cărui ambiguitate l-a încîntat pe Hegel, (un) pharmakon. Adică o poţiune care e, totodată, şi medicament şi otravă. În funcţie de capriciile suveranului va apela, pe rînd, la amîndouă virtuţile leacului, situate complementar.

Cînd regele suferind nu şi-a dat încă arama pe faţă, hakimul îi unge rănile cu alifia miraculoasă şi-l întoarce, cum ar veni, de pe drumul morţii. Cînd regele, nesăbuit, vrea să-i taie capul, în scop de mulţumire cu adevărat regală, Ruian recurge la semnificaţia secundă a termenului pharmakon şi la aspectul dialectic al oricărui medicament. Îi promite regelui un dar pe măsura lui, şi anume Cartea (al cărei deţinător fericit a fost el însuşi pînă la neaşteptata lui condamnare). Dar în paginile Cărţii, regele nu găseşte, de data asta, nimic. Cercetează prima pagină, a doua şi, în sfîrşit, a treia. Nu mai mult… Otrava prezentă în locul scrisului a început deja să-i lucreze în trup. Regele pretinde că nu observă nici paragrafe, nici cuvinte şi nici ilustraţii explicative. Pagini goale! Pentru a-ţi cunoaşte destinul este suficient. Şi pe bună dreptate.

Mulţi vor spune că aici se poate descifra (şi) o metaforă a lecturii. Pentru a citi corect, nu ai voie să-l ucizi pe hermeneut. Nu ai voie să te dispensezi, altfel spus, de sfaturile lui preţioase. Regele Farsului suferă nu doar de lepră, ci şi de superbie. E un închipuit care crede că prin însăşi meseria de rege deţine toate abilităţile şi poate transgresa nepedepsit însăşi legea diviziunii sociale a muncii (şi a castelor). Dar regele nu poate deveni hermeneut, aşa cum hermeneutul nu poate deveni rege. Vai de cetatea cîrmuită de exegeţi! Vai de regii care interpretează! Fiecare cu rangul său, aşadar. Histrionul pe scenă, suveranul pe tron, defunctul sub lespede.

Moartea i s-ar trage regelui tocmai din nesocotirea regimului lecturii. Îl dispreţuieşte pe hermeneut şi nu-i îndeplineşte consiliile întocmai. Dar Ruian îi ceruse imperios să-i taie, mai întîi, capul şi abia apoi să deschidă cartea. Regele nu-l ascultă. În graba sa bezmetică, nu mai ţine seama de nici un avertisment. Apologul ar dezvălui astfel riscurile oricărei lecturi inocente. Nu trebuie, aşadar, să te încrezi în carte şi în deţinătorii ei…

Alţii, mai subtili, ar spune că orice obiect seducător (şi cartea este, neîndoielnic, un astfel de obiect seducător) conţine un sîmbure întunecat. În toate obiectele dorite se ascunde, biruitoare, o atracţie destructivă. Erosul disimulează în adînc moartea. Faptul morţii constituie, de fapt, adevărul profund al oricărei seducţii, finalitatea ei. Legătura erotică e, cum s-a observat, adeseori, primejdioasă. Eşti sedus întotdeauna numai de ceea ce, în realitate, ucide. Asemenea lui Alexandru Macedon, te încrezi orbeşte într-o fecioară de otravă. De îndată ce o iubeşti, mori. Poate să fie şi asta, nu spun nu. Dar e prea complicat. Rezolvarea mi se pare, totuşi, mult mai simplă.

Regele împărtăşeşte, ca noi toţi, altminteri, iluzia că o carte e locul în care se află consemnate misterul suprem, rezolvarea vieţii veşnice, taina puterii absolute, reţeta lui Allah. Că în litere se ascunde, pur şi simplu, soluţia la enigma morţii. Şi află pe pielea lui, după ce răsfoieşte paginile otrăvite, eroarea. El crede în promisiunile deşarte ale filosofilor. Deschide cartea. Caută frazele definitive, formulele peremptorii, abisalul adevăr metafizic. Dar nu descoperă nimic, fiindcă nu e nimic de găsit acolo. El ignoră faptul precis că moartea e mai puternică decît toate aceste făgăduinţi iluzorii.

Dar şi mai simplu ar fi să vedem în povestirea din O mie şi una de nopţi, expresia unei credinţe imemoriale: nemulţumitului i se ia darul şi, cînd, pe deasupra, e şi un rege ticălos şi crud, chiar viaţa. De aceea supravieţuieşte Ruian.


(fragment din Porunca lui rabbi Akiba. Ceremonia lecturii de la sfîntul Augustin la Samuel Pepys, Iaşi: Polirom, 2006, pp.18-20).

N. A. O acuarelă realizată în 1846 de Théodore Chasseriau (1819-1856): Intérieur d’école arabe à Constantine.

4 comentarii:

ruxces spunea...

daaa, si eu am pritocit mult la povestea aceasta! fiindca merita, talcul ei fiind simplu si complicat in acelasi timp...

iarina spunea...

Domnule Valeriu Gherghel, imi doresc sa cumpar "Porunca lui rabbi Akiba". Oare o mai gasesc in librariile din Cluj?

Valeriu Gherghel spunea...

Da, s-a tiparit de curind un supliment de tiraj. Dar daca nu e in Cluj, pot sa cumpar un exemplar aici. Doar adresa sa mi-o dati si vi-l expediez cu placere.

iarina spunea...

Mulţumesc pentru răspuns şi bunăvoinţă. Atunci o să caut cartea mai întîi în Cluj.