joi, 1 aprilie 2010

Sofismul (lui) Nimeni


Prin ambiguitatea lui, pronumele „nimeni” pare făcut anume pentru sofisme şi jocuri de cuvinte. Se ştie că Ulysse spune Ciclopului că acela care i-a scos ochiul se numeşte Nimeni. Când ceilalţi ciclopi vor să-l răzbune şi îi cer numele făptaşului, nu înţeleg la cine se referă, întrucât nimeni semnifică în primul rând tocmai absenţa unei persoane. Echivocul lui Nimeni a fost folosit şi de Lewis Carroll în Alisa în Lumea Oglinzii...

Sa citim acest pasaj: „Vezi pe cineva? – Nimeni pe drum, zise Alisa. – Ce n-aş da să am şi eu asemenea ochi!, făcu Regele necăjit. Să poţi să-l vezi pe Nimeni! Şi încă de la distanţa asta!”.

Dar să ne întoarcem la sofism. Din textul lui Diogene Laertios înţelegem că sofismul (lui) Nimeni e un joc de cuvinte între tis, „cineva”, „acest individ” şi outis, „nimeni”. Dacă tis, cineva e aici, înseamnă că tis nu este la Rhodos. Dar cineva e aici. Deci outis, nimeni (nu) e la Rhodos. În limba română, e obligatorie prezenţa negaţiei pe lângă pronumele negativ. O parte din farmecul sofismului se pierde, chiar dacă ne folosim de majusculă pentru a semnala echivocul.

Zenon afirmă că argumentul Nimeni este un silogism a cărui premisă primă consistă dintr-o clauză nedefinită şi una definită, urmată de o premisă adăugată şi de o concluzie. De exemplu: „Dacă cineva este aici, nu-i în Rhodos. Dar cineva [tis] este aici, prin urmare nu-i nimeni [outis] în Rhodos”. Concluzia se poate citi, fireşte, şi astfel: Outis, Nimeni este în Rhodos, ca şi cum Nimeni ar desemna un individ concret.
Raţionamentul este un modus ponens.

N. A. Imaginea reprezintă un desen contemporan după un tablou celebru... Bestiarul nostru metafizic s-a îmbogăţit cu un nou locuitor: Outis, Nimeni.

Niciun comentariu: