luni, 12 aprilie 2010

Scala paradisi


Termenul ierarhie vine, desigur, din limba greacă. Se impune în uzajul limbii latine (hierarchia) abia după traducerea, în secolul al IX-lea, a operei lui Pseudo-Dionisie Areopagitul. Şi, în special, a lucrărilor (ce vor fi asiduu comentate în secolele următoare) Ierarhia celestă şi Ierarhia eclesiastică.

Adoptarea termenului ierarhie în Occidentul medieval, între secolele IX şi XI, este, se pare, concomintentă cu o viziune a societăţii în acord cu armonia cosmică. Societatea e un reflex al rânduirii divine, ca şi lumea, ca şi gândirea, ca şi structurile conceptuale. Societatea începe a fi reprezentată şi gândită după modelul prestigios al ordinelor bisericeşti, ele însele construite după modelul ordinelor angelice.

Se vorbeşte, astfel, despre trei ordine sociale (în opinia lui Georges Dumézil această tripartiţie ar fi proprie societăţilor indo-europene). Mai întâi, vin oratores (clerul a cărui funcţie e aceea a rugăciunii şi a păstrării legăturii cu Cerul). Apoi bellatores (nobilii războinici). În fine, majoritatea indivizilor fac parte din laboratores (şerbii, ţăranii, meşteşugarii).

Dar gândirea de tip ierarhic nu este nouă. Filosofiile de extracţie neo-platoniciană (în special, metafizica lui Plotin) prezintă un tablou ontologic ierarhic. Unul-Bine domină toate celelalte entităţi. Relaţia dintre Unu şi entităţi este aceea de subordonare. Entitatea privilegiată e, fireşte, principiul divin. Tot ceea ce derivă din ea se află „mai jos”, "mai departe", într-o poziţie inferioară.

Metafora predilectă a gândirii medievale a fost, incontestabil, scara: să ne amintim de Scala Paradisi a sfântului Ioan Scărarul (Climax). Dar şi de toate reprezentările proprii ontologiei platonice sau angelologiei. În viziunea ierarhică, există un înainte şi un după, un mai bun şi un mai rău, un centru şi o margine, o fiinţă de sine stătătoare şi o procesiune de fiinţe derivate, un stăpân şi o pluralitate care se supune.

Aş menţiona, în încheiere, că gândirea a fost aproape întotdeauna percepută ca fiind ierarhică. De aceea, în 2006, un colocviu francez a pus în discuţie întrebarea dacă gîndirea non-ierarhică este posibilă (“Une pensée non-hiérarchique est-elle possible?”). Răspunsul a fost cu timiditate afirmativ.

Referinţe
Rosenbaum, Alexis, L'ordre sacré: les représentations hiérarchiques en philosophie, Desclée de Brouwer, 1999, 168p.

N. A. În imagine, un tablou din 1938, realizat de Gerard Vulliamy, Rescue of Andromeda...


Niciun comentariu: