joi, 18 martie 2010

Stirner


Anarhismul este doctrina care îndeamnă individul la nesupunere faţă de entităţile (şi ideile) generale şi la contestarea ierarhiilor. În viziunea anarhistă, valoare întreagă nu poate avea decât individul (eul, sinele), fiindcă doar el e real. Manifestul anarhismului a fost redactat de gânditorul german Max Stirner (1806-1856) în lucrarea Unicul şi proprietatea sa (Der Einzige und sein Eigentum) publicată în anul 1844.

Forma literară pe care a ales-o Max Stirner e scriitura fragmentară, dezordonată, lipsită în aparenţă de orice plan. Pentru Max Stirner, tratatul filosofic (în sensul în care îl înţelege şi îl practică Hegel, de pildă) este o formă de îngrădire a libertăţii gândirii, de suprimare a ei. Gândirea care refuză să se supună alege exprimarea „dezordonată” şi formele retorice ale deschiderii (eseul, notaţia lapidară, aforismul, fragmentul etc.).

Există totuşi un oarecare plan în lucrarea lui Stirner. În prima parte, autorul recenzează (şi denunţă) principalele forme de subordonare ale individului (etatismul, ideologiile, naţionalismul, creştinismul, comunismul etc.). Max Stirner consideră că Statul lui Hobbes, Naţiunea, Dumnezeul creştinilor, Spiritul lui Hegel ori Omul lui Ludwig Feuerbach nu sunt decât nişte stafii reificate, nişte abstracţiuni goale, în numele cărora este adesea jertfit individul. El (unicul, der Einzige) trebuie să înţeleagă vanitatea acestor idei, lipsa lor de raţiune, falsitatea lor completă.

În partea a doua a cărţii, Max Stirner arată căile şi mijloacele de a reda individului demnitatea şi deplina autonomie. Nici o formulă filosofică nu poate prinde esenţa Unicului şi nici un discurs nu-l poate exprima (poate, numai discursul fragmentar). Unicul e suveran. Formula individului devine în acest caz: „Pentru mine, nu există nimic mai presus de mine”. Proprietatea (das Eigentum) individului care s-a regăsit pe sine e, până la urmă, întreaga lume, restul ei. Individul refuză să facă parte dintr-o societate, cel mult poate opta pentru o asociere liberă temporară...

Se vorbeşte astăzi, în legătură cu unele cărţi, precum aceea a lui Peter Lamborn Wilson (supranumit Hakim Bey: Judecătorul), Arta haosului: strategia plăcerii subversive, de un anarhism ontologic. Sintagma are şi de această dată o semnificaţie contestatară: Hakim Bey contestă toate ierarhiile stabilite. În sensul hedonismului complet, autorul predică iubirea necondiţionată a vieţii şi practica nestânjenită a plăcerilor "subversive".

N. A. În imagine The Chemist (1980) de Salvador Dali (1904-1989).

Niciun comentariu: