vineri, 12 martie 2010

Prima înfăţişare a spiritului: cămila


Cămila este evocată de Friedrich Nietzsche în Aşa grăit-a Zarathustra (capitolul dedicat celor trei metamorfoze ale spiritului). Ca şi asinul, cămila este un simbol al răbdării, al supunerii, al lipsei de libertate (fireşte, asinul nu e neapărat un simbol desăvârşit). Numele latinesc al cămilei este camelus.

Cămila este descrisă, de exemplu, în Naturalis Historia (8: 26), de Pliniu cel Bătrân. Acest animal metafizic poate trăi cât omul şi chiar mai mult. Uneori, ajunge şi la o sută de ani. Cămila e un animal de povară. Poate călători patru zile fără să bea apă, fiindcă atunci când se adapă îşi face provizii pentru mai multe zile.

Şi Isidor din Sevilla (în secolul al VII-lea) vorbeşte despre cămilă în vestita lui enciclopedie intitulată Etimologiae sive Origines. Isidor începe cu etimologia cuvântului: numele ar proveni din termenul grec chamai care înseamnă ghemuit sau de înălţime mică. Isidor face aluzie la faptul că acest animal se pune jos pentru a fi încălecat de stăpân. Este potrivit să amintim că Isidor din Sevilla crede că esenţa lucrurilor poate fi cunoscută prin simpla examinare a numelor care le-au fost date de Adam.

În încheiere, vom cita pasajul din lucrarea lui Nietzsche care ne-a inspirat această notă (menţionăm faptul că folosim traducerea lui Ştefan Aug. Doinaş): „Vă voi vorbi deci despre cele trei metamorfoze ale spiritului: cum spiritul se schimbă în cămilă, cămila-n leu şi-n fine, leul în copil... Ce este greu? Aşa întreabă spiritul ce poartă greul, şi-ngenunchează, asemenea unei cămile, dorindu-se bine împovărat...

Pe toate aceste greutăţi le ia asupră-şi spiritul cel răbdător; asemenea cămilei, care-ncărcată se grăbeşte spre pustiu, el se grăbeşte spre pustiul său. Însă acolo, în pustiul cel depărtat, se-ntâmplă cea de-a doua transformare: spiritul se preface-n leu, vrea să-şi înşface libertatea, să fie stăpân în propriul său pustiu”.

Metamorfozele spiritului înseamnă aşadar trei stadii ale unui drum care duce de la supunere la libertate (de la „tu trebuie” la „eu vreau”) şi de la libertate la inocenţă şi afirmare. Aceste stadii amintesc întru câtva de stadiile descrise de Kierkegaard. Interesant este că drumul sugerat de Kierkegaard este invers faţă de drumul evocat de Nietzsche.

N. A. Imaginea care însoţeşte nota reprezintă Quatuor Dromedarii. Se găseşte în lucrarea lui Peter Apian, Instrumentenbuch (1533).

Niciun comentariu: