marți, 16 martie 2010

Montaigne


În notele noastre (în acest blog), l-am pomenit destul de rar pe Michel de Montaigne. Acest fapt se datorează, în principal, iluziei persistente (în şcoală) că filosofia şi eseul se exclud. Eseul ar fi un gen frivol, mai curând literar, lipsit de gravitate şi chiar de „seriozitate”. Îndrăznesc să afirm că nu este aşa.

Michel Eyquem de Montaigne şi-a distribuit eseurile în trei grupe (sau în în trei cărţi). Filosoful a început să lucreze la ele din 1572, când s-a retras din viaţa „activă”, la castelul său.

Până în 1592 (anul morţii sale), cu o pauză de câţiva ani cât a fost primar în Bordeaux, Montaigne a lucrat mereu la eseuri, completându-le, adăugând digresiuni, citate şi gânduri noi. Prefera să adauge opinii decât să-şi revizuiască stilistic eseurile, pentru a da acestora o şi mai mare diversitate.

În 1580, s-a publicat o primă ediţie a volumului (primele două cărţi). În 1588, apare o ediţie revăzută şi ameliorată, iar după moartea lui Montaigne, în 1595, o a treia ediţie, îngrijită de fiica lui adoptivă, Marie de Gournay.

Unitatea eseurilor rămâne un subiect de discuţii aprinse. Cei mai mulţi comentatori nu au putut identifica vreo ordine în eseuri (de altfel, Montaigne însuşi spune că eseurile urmează ordinea întâmplării, a Fortunei). În schimb, Michel Butor a susţinut că există o structură în mulţimea eseurilor şi a căutat să o pună în evidenţă. Totuşi, este bine să-l credem pe Montaigne pe cuvânt: nu l-a interesat rânduiala, ci diversitatea, imprevizibilul.

Montaigne scrie despre cărţi, despre moarte, despre preferinţele sale culinare, despre mirosuri, despre trândăvie, despre canibali, despre autorii fragmentari (Seneca, Plutarch), despre frică, despre tristeţe (pentru el filosofia nu poate veni dintr-un spirit posac), despre biblioteca sa din turnul castelului, despre cartea naturii, despre prietenie, despre singurătate etc. Genul literar al eseului se dovedeşte a fi astfel o formă flexibilă şi liberă.

Ceea ce impresionează în cazul lui Montaigne e lipsa completă de făţărnicie, onestitatea şi buna credinţă. Filosofia devine la Michel Eyquem de Montaigne o manifestare a francheţei. Dar despre această francheţe vom mai vorbi...

N. A. Am ales o litografie realizată de Giorgio de Chirico (1888-1978). Titlul litografiei este Metaphysical Diplomat.

Niciun comentariu: