sâmbătă, 20 martie 2010

Demoni ipotetici


Nu de mult am prezentat două clasificări ale demonilor. Michael Psellos şi Alphonso de Spina clasificau demoni presupus reali. În această notă, vom prezenta trei demoni ipotetici: spiritul (geniul) malign al lui Descartes, demonul lui Laplace şi demonul lui Maxwell.

Astfel de creaturi au fost imaginate în special în experimentele mentale, în scopul de a ilustra un paradox sau o dificultate de gândire. Cea dintâi entitate diabolică a fost postulată de René Descartes.

Demonul lui Descartes are însuşirea de a-l amăgi pe gânditorul din Meditaţiile metafizice şi de a-l împinge să se îndoiască de orice entitate aflată în afara intelectului său. Singurul lucru care va rămâne ferm va fi, până la urmă, existenţa gânditorului (care se îndoieşte, care e amăgit etc.).

Demonul lui Pierre-Simon Laplace (1749-1827) este o entitate omniscientă care ştiind poziţia şi timpul fiecărui atom din univers poate prezice pe baza legilor lui Newton toate configuraţiile trecute, prezente şi viitoare ale universului. Demonul lui Laplace vădeşte credinţa perfect deterministă a filosofului. În prezent, acest optimism nu mai este împărtăşit de nimeni.

În Essai philosophique sur les probabilités (1814), Laplace afirmă: „o inteligenţă care, la un moment dat, ar cunoaşte toate forţele de care e animată natura şi situaţia entităţilor care o compun ar cuprinde în aceeaşi formulă mişcările celor mai mari corpuri, dar şi ale celui mai uşor atom din univers; nimic nu ar fi incert pentru această inteligenţă, şi viitorul, ca şi trecutul, ar fi prezente în faţa privirii sale”.

În sfârşit, demonul lui Maxwell este capabil să deosebească între moleculele rapide şi cele lente ale unui gaz. Are aşadar o privire de linx. Pentru a înţelege obiceiurile acestui demon, voi cita un pasaj din lucrarea lui Sven Ortoli şi Nicolas Witkowski, Butoiul lui Arhimede: Mic tratat de mitologie a ştiinţei (Bucureşti: Nemira, 2006), p.73-74.

James Clerk Maxwell (1831-1879) „a căutat un mijloc de a pune în dificultate cel de-al doilea principiu [al termodinamicii]”.

În acest scop, el „a imaginat o incintă despărţită în două camere legate între ele printr-un sas, gazul conţinut în incintă fiind constituit din molecule puse în mişcare cu viteze diferite. La interfaţa dintre cele două camere, un demon trage de uşă şi deschide sasul în clipa în care vede o moleculă rapidă îndreptându-se către camera din stânga sau o moleculă lentă mergând spre camera din dreapta. La sfârşit, explică Maxwell, una dintre camere va conţine un gaz din ce în ce mai cald (constituit din molecule rapide) şi cealaltă un gaz din ce în ce mai rece (constituit din molecule lente) - aceasta în contradicţie cu al doilea principiu şi graţie ‚inteligenţei unei creaturi clarvăzătoare şi cu simţul observaţiei’”.


V. G.


N. A. În imagine, Sfântul Anton lovit de demoni (Sano di Pietro, secolul XV).

Niciun comentariu: