sâmbătă, 20 februarie 2010

Origen, castorul şi autocastrarea


Un număr de acum cinci ani al revistei L'Histoire a pus în discuţie, încă o dată, după Fiziologul grec şi mai apoi cel latin (tradus după cel grec), unul din obiceiurile ciudate ale castorului. Acest obicei aminteşte, desigur, de biografiiile lui Origen şi Abelard.

E vorba de o operaţie (auto)mutilantă. Când este urmărit de vânător, castorul se îndepărtează în grabă. Dar dacă este ajuns, el se scopeşte „cu o muşcatură”, îşi lasă în urmă podoabele şi scapă cu fuga. Vânătorul le culege şi renunţă la urmărire, fiindcă sunt de mare folos în medicină.

Acest obicei metafizic al castorului are şi o semnificaţie spirituală, pe care Fiziologul o lămureşte în chipul următor: „Tot astfel, oricine îşi duce viaţa după porunca lui Dumnezeu şi vrea să trăiască în castitate, îşi taie înlăturând de la sine toate viciile şi toată fapta neruşinării şi le aruncă în urma sa în faţa diavolului; atunci acesta, văzându-l că nu are nimic dintr-ale sale, pleacă tulburat de la el”.

În altă ordine de idei, s-a discutat mult (poate, prea mult!) despre aplicarea literală de către Origen a unui verset din Scriptură. E foarte ciudată această lectură ad litteram la unul dintre exegeţii cunoscuţi pentru excesele sale alegorizante. Totuşi: e foarte posibil ca zvonul despre automutilarea lui Origen (lansat de duşmani) să nu fi fost adevărat.

Fiziologul descrie castorul alături de unicorn, phoenix, ibis, caladrius, furnică, vultur, pelican, serras (o ipotetică fiinţă ce trăieşte în mare) etc. Am citat din versiunea românească a Fiziologului latin, apărută la Polirom, în 2006.

V. G.

N. A. Imaginea prezintă o spiţerie medievală (ceea ce astăzi s-ar chema farmacie). Am identificat-o într-un manual de medicină din secolul al XIV-lea, intitulat Tacuinum Sanitatis.