duminică, 7 februarie 2010

Deep Blue, Kasparov, Leibniz


Mulţi filosofi şi logicieni împărtăşesc părerea că a gândi (a raţiona) înseamnă a calcula. Este, de altfel, o opinie larg răspândită (poate fi întâlnită şi în lucrările lui Ioan Petru Culianu). Există, cu toate acestea, motive serioase de a ne îndoi de justeţea echivalării: se pare că a gândi nu e tot una cu a calcula...

L-am pomenit pe Ioan Petru Culianu. El priveşte gândirea (şi evoluţia ideilor) ca fiind operaţii de ordin computaţional. O asemenea operaţie guvernează şi evoluţia doctrinelor gnostice. Echivalenţa dintre gândire şi calcul e, fireşte, mai veche.

În Leviathan, Thomas Hobbes (1588-1679) susţine că gândirea este o specie a culculului: când gândim, comparăm ideile între ele, le adunăm sau le scădem şi le aşezăm după legile proporţiei. Esenţa gândirii este, aşadar, adiţia. Orice formă de gândire se reduce în cele din urmă la aritmetică.

În Încercare de a introduce în filosofie conceptul de mărime negativă (Versuch den Begriff der negativen Größen in die Weltweisheit einzuführen, 1763), Immanuel Kant (1724-1804) va promova o idee asemănătoare. În deosebire de Hobbes, filosoful german vede echivalenţa gândire - calcul (şi posibilitatea de a folosi modelul aritmeticii pentru a oferi o imagine a gândirii) ca având, mai degrabă, o valoare epistemică, de sugestie, de model. Aievea, gândirea e mai mult decât un simplu calcul. Prin urmare: Hobbes consideră actul gândirii ca fiind de natură computaţională, în timp ce Immanuel Kant acceptă echivalenţa doar ca posibil model al gândirii.

Dar filosoful la care ideea de calcul culminează este Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716). El încearcă se creeze un limbaj mai simplu, cu virtuţi universale, transparent pentru toţi. Acest limbaj va fi folosit cu uşurinţă şi rezultate miraculoase - crede Leibniz - în orice calculus ratiocinator. Ideile simple (fiinţă, corp, sensibil, raţional) sunt simbolizate printr-un număr prim: 1, 2, 3, 5 etc. Combinând ideile simple, obţinem un număr unic pentru o idee compusă. Omul este fiinţă x corp x sensibil x raţional, adică 1 x 2 x 3 x 5 = 30.

O confirmare a egalităţii dintre gândire şi calcul a părut a veni în 1997, când puternicul calculator Deep Blue (capabil să verifice 300 de milioane de mutări pe secundă) l-a învins, într-o partidă de şah celebră, pe Garry Kasparov, pe atunci campionul mondial al acestui sport.

Totuşi, ideea că gândirea e, prin esenţa ei, calculatorie e o simplificare brutală. A gândi înseamnă mai mult decât a calcula. Şahistul nu procedează niciodată precum Deep Blue. El nu calculează, dar recunoaşte formele şi are intuiţii. Rezultatul oricărui calcul nu are nimic surprinzător. Gândirea este, în schimb, ea, întotdeauna surprinzătoare. Calculatorul nu poate lucra cu paradoxe. Un calculator va respinge de-a dreptul dogma Sfintei Treimi (sau se va bloca în faţa enunţului care o exprimă). În paradox, gândirea se află, aş zice, în mediul ei.

Referinţe:
Daniel Parrochia, Qu’est-ce que penser /calculer? Hobbes, Leibniz & Boole, Paris: Librairie J. Vrin, 1992, 127p.

N. A. Oferim împreuna cu această notă o pânză semnată de pictorul francez André Masson (1896-1987). Titlul ei este Le chantier de dédales (1939).

Niciun comentariu: