joi, 11 februarie 2010

Cerul cerurilor


Pornind de la un loc din Genesa (I: 6), filosofii şi astronomii medievali au vorbit de un cer dublu sau de o succesiune de ceruri, de o pluralitate de văzduhuri, care împart lumea în două regiuni (compartimente). Această diviziune e consecinţa unei lecturi literale a unor pasaje din Biblie.

Vulgata afirmă (în traducerea sfântului Ieronim): „Fiat firmamentum medio aquarum; et dividat aquas ab aquis. Et fecit Deus firmamentum dizvisitque aquas quae erant sub firmamento, ab his quae erant super firmamentum" (Gen, I: 6).

Majoritatea doctorilor din veacul de mijloc au luat în sens strict literal expresii precum „văzduhuri / ceruri”, „cer al cerurilor” sau „al treilea cer”, menţionat de apostolul Pavel, în legătură cu răpirea şi conversiunea sa. Ca atare, teologii au acceptat îndeobşte ideea că există mai multe ceruri, că pământul e acoperit de mai multe văzduhuri.

În chip foarte puţin surprinzător, Origen s-a despărţit de opinia comună. El a citit alegoric pasajele şi a susţinut că nu există suficient temei textual pentru a vorbi de şapte ceruri (sau de alt număr precis). Avertismentul lui Origen nu a fost, totuşi, luat în seamă.

Dacă multitudinea cerurilor a fost admisă în general, deosebirile au apărut în ceea ce priveşte numărul şi dispoziţia lor. Sfântul Hilarie a socotit că e temerar să fixezi cu exactitate acest număr. În schimb, alţii au acceptat părerile filosofilor greci şi au enumerat şapte, opt, nouă şi chiar zece ceruri (numărul zece a fost propus de manihei).

Cerurile se prezintă ca nişte emisfere concentrice, care se sprijină de uscat. Fiecare cer a primit un nume deosebit. Beda Venerabilul oferă ordinea următoare: aer, aether, olympus, spatium igneum, firmamentum, caelum angelorum, caelum Trinitatis.

Enciclopedistul Rabanus Maurus ne-a transmis o altă clasificare. Pe lângă caelum Trinitatis, există alte şapte bolţi celeste: empyreum, caelum aqueum sive chrystallinum, firmamentum, spatium igneum, olympum, caelum aethereum, caelum aoreum.

Surprinde în aceste enumerări creştine menţionarea Olympului, care este, mai degrabă, un cer păgân.

N. A. Pentru a ilustra aceste rânduri am ales Surrealist Essay, un tablou realizat de Salvador Dali (1904-1989) în anul1934.

Niciun comentariu: