duminică, 17 ianuarie 2010

Ţapo-cerbi şi regi pleşuvi


Clasicistul Eugen Munteanu, om mult ştiutor şi traducător al sfântului Augustin şi al lui Thoma d’Aquino (vezi bibliografia din final!), îmi atrage atenţia, în legătură cu o notă mai veche, că “traghelaful nu este doar exemplu de himeră sau de ceva imposibil, ci arată şi cum mintea poate crea o semnificaţie fără referinţă!”.

Şi continuă: “[Arată] că, adică, nu toate semnificaţiile [termenilor] au un corespondent în realitatea de dincolo de limbă. Asta ar însemna că semnificaţia nu este de fapt reflectare a ceva, ci construct mental (eventual despre ceva)”.

I-am răspuns după cum urmează: "Aşa este. Multe cuvinte au semnificaţie, dar nu au referent. Precum minunatul traghelaf, de pildă (cuvântul grec tragelaphos s-ar traduce prin ţap-cerb). Iar unicornul medievalilor ar fi încă un exemplu.

Logicienii din veacul de mijloc au înţeles bine că pot exista astfel de "in-existente mentale" (dacă se poate accepta pleonasmul). Asta arată că noi (sau mintea noastră) putem lucra foarte bine cu termeni care au doar semnificaţii, nu şi referinţă.

Bertrand Russell, în schimb, a echivalat semnificaţia termenilor cu referinţa lor şi a intrat în impas. El uită un mic adevăr lingvistic: că nu tot ce se spune este. El uită, de asemenea, că nu e obligatoriu ca un termen să trimită la ceva existent pentru a avea semnificaţie. Pentru Russell, traghelaful (termenul) nu semnifica nimic. Era cuvânt mort... Dar nu şi pentru Platon, nu şi pentru Aristotel".

Reproduc, în încheiere, răspunsul succint al clasicistului: “Nu doar Russell, ci şi Frege a identificat semnificaţia cu referinţa, zicând că ‚învingătorul de la Jena’ şi ‚învinsul de la Waterloo’ e tot una”.

N. A. În imagine, Jean-Claude Silbermann (n. 1935): The Aged Women Embarks on a Journey.

Niciun comentariu: