sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Signatura rerum


Sub un titlu foucauldian, Signatura rerum, Giorgio Agamben (n. 1942) oferă o meditaţie asupra metodei. În ultimele decenii, problematica metodologică a fost oarecum neglijată.

Reflecţia lui Agamben poartă asupra a trei concepte fundamentale: paradigma (în sensul modelului epistemic, care unifică mai multe câmpuri aparent heterogene), signatura (vezi Michel Foucault) şi arheologia (a se vedea acelaşi Foucault).

Paradigma e un concept euristic, care lipseşte din logica occidentală a ultimelor secole. Manualele nu cuprind un capitol distinct, dedicat paradigmei şi analogiei, iar inferenţa prin analogie e, adesea, considerată un pseudo-raţionament, lipsit de orice putere probantă.

Cu toate acestea, Giorgio Agamben defineşte paradigma ca un „construct” singular şi exemplar, totodată. Cunoaşterea oferită de paradigmă funcţionează în mod analogic: singularul e înţeles prin singular. Prin urmare, paradigma ar prilejui „o mişcare care trece de la [o] singularitate la [altă] singularitate şi care, fără a ieşi din aceasta, transformă fiecare caz singular într-un exemplar al unei reguli generale”.

În secţiunea următoare, Agamben defineşte signatura ca „semn în semn”, pe urmele tratatelor publicate în epoca barocului şi în Renaştere. Signatura joacă un rol decisiv în interpretarea semnelor, de la teoria medievală a sacramentelor până la studiile lui Emile Benveniste, de la doctrina metafizică a noţiunilor transcendentale şi până la meditaţia lui Freud.

În viziunea lui Paracelsus, orice lucru poartă un semn aparte, care îi dezvăluie esenţa sau măcar anumite însuşiri importante. De exemplu, ramificaţiile coarnelor cerbului îi dezvăluie vârsta. Nu există niciodată un semn pur, un semn mut sau vid, un semn care să nu trimită la (alt)ceva. Semnul vorbeşte, revelă, arată.

A treia secţiune urmăreşte analizele lui Michel Foucault asupra relaţiei dintre arheologie şi istorie şi propune un concept de „origine” (o arche) care nu rămâne izolat(ă) în trecut; dimpotrivă, pe căi subterane, ea nu încetează să acţioneze în prezent, pentru a-l face inteligibil: „arheologia... caută punctul de ivire a unui fenomen”. Originea nu e momentul iniţial dintr-o cronologie, e mai degrabă „o forţă activă în cadrul istoriei”.

Prin analiza relaţiilor dintre cele trei concepte, Giorgio Agamben realizează un succint şi foarte util tratat asupra metodei.

Referinţe:
Giorgio Agamben, Signatura rerum. Sur la méthode, Paris: Vrin, 2008, 144p.

N. A. Imaginea care inaugurează această postare aparţine artistului italian Bruno Capacci (1906-1996). Tabloul este intitulat The Beginning of Forms. A fost pictat de Capacci în 1946.

Niciun comentariu: