sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Modernitatea: ordine şi haos


În lucrarea intitulată Literary Theory: A Guide for the Perplexed, Mary Klages consideră modernitatea ca fiind dominată de ideea ordinii, a raţiunii, a transformării haosului în ordine.

Presupoziţia tacită a viziunii moderne e aceea că orice sporire a raţiunii înseamnă implicit şi o sporire a ordinii. Cu cât o societate e mai ordonată, mai stabilă, cu atâta va funcţiona mai bine (id est mai raţional).

Fiindcă modernitatea e obsedată de ordine, de ierarhie, ea va privi cu extremă neîncredere orice factor de creare a dezodinii, orice „agent” haotic, care ar putea corupe ierarhiile şi stabilitatea.

Societăţile moderne se bizuie pe un tip de gândire care constă într-o continuă stabilire a unor opoziţii binare între ordine şi dezordine. Dar această stabilire de polarităţi, de antinomii (de către o gândire ea însăşi antinomică) înseamnă întotdeauna şi o ierarhizare a termenilor opoziţiei. Ordinea este bună, dezirabilă: dimpotrivă, dezordinea e răul, ceea ce se cuvine refuzat, izgonit din societate. Din aceste comparaţii orientate, rezultă mereu superioritatea indiscutabilă a ordinii, a rânduielii.

În acest chip, gândirea polară (antinomică) a modernităţii îşi crează propriul adversar, propriul duşman, propria-i ameninţare. Socotind că unul din termeni (ordinea, să zicem) e neapărat bun, celălalt va fi o ilustrare a răului. Înţelegem astfel că dezordinea nu este ceva în sine, nu este un factor inerent, inevitabil, ci reprezintă, în ultimă instanţă, produsul necesar al acestui tip de gândire (propriu societăţii moderne).

În cultura occidentală, dezordinea (care e definită ca absenţă a raţionalităţii) semnifică duşmanul absolut, deşi acest duşman nu provine din afară şi nu are realitate decât în măsura în care e creaţia acestui mod nevrotic de a gândi în termeni antinomici, care se exclud unul pe celălalt (ordine-haos, bun-rău, pozitiv-negativ, raţional-iraţional).

Întrevedem în aceste consideraţii opoziţia, propusă în eseurile Rhizome şi Mille Plateaux, de cuplul Deleuze-Guattari, între gândirea arborescentă şi gândirea rizomatică.

Referinţe:
Mary Klages, Literary Theory: A Guide for the Perplexed, Continuum Press, 2007, 184p.
Gilles Deleuze & Félix Guattari, Rhizome, Paris: Éditions de Minuit, 1976 (reprodus în Mille Plateaux)
Gilles Deleuze & Félix Guattari, Mille Plateaux: Capitalisme et schizophrénie 2, Paris: Éditions de Minuit (coll. «Critique»), Paris, 1980, 645 p.

N. A. Ca imagine însoţitoare a notei, oferim o reproducere după tabloul artistului german Edgar Ende (1901-1965), Chipul întunecat şi chipul luminos (Cele două principii).

Niciun comentariu: