marți, 26 ianuarie 2010

Ierarhia cititorilor: cititor real, vizat, implicit, model etc.


Când discută o operă literară din trecut, exegeţii se referă, adeseori, la cititorul contemporan acelei opere: el este cititorul vizat, cititorul intenţionat de autor.

Cum citea un contemporan al lui Cervantes, să spunem, Don Quijote? Acest cititor contemporan (cititorul vizat de Cervantes) trebuie reconstituit. Şi pentru a fi reconstruit, interpretul va trebui să caute documente, va trebui să cerceteze limba secolului în care a scris Cervantes, să identifice operele paralele, va trebui se investigheze biografia autorului.

S-a vorbit şi de un cititor ideal. În deosebire de cititorul vizat (care e o ipoteză), cititorul ideal nu există în chip obiectiv. Un astfel de cititor nu poate ieşi decât din mintea criticului. Wolfgang Iser (1926-2007) consideră că „un atare cititor ideal este o imposibilitate structurală”. Noţiunea de cititor ideal presupune că el ar fi în stare să „realizeze întregul potenţial semnificativ al textului ficţional”, fără a fi determinat de „propria lui situaţie istorică”.

Wolfgang Iser a postulat un cititor implicit (asemănător cu Cititorul Model propus de Umberto Eco). Cititorul implicit este, desigur, şi el o construcţie. Pentru acest motiv, nu trebuie identificat cu niciun cititor real. Cititorul implicit se sprijină pe structura însăşi a textului şi deţine toate acele însuşiri necesare unei „corecte” înţelegeri a operei.

S-a mai vorbit de cititorul informat (Stanley Fish), de cititorul dorit, de cititorul potenţial, de arhi-cititor (Michel Riffaterre) etc... 

N. A. În imagine, Tânătă fată citind (1850), tablou realizat de pictorul vienez Franz Eybl (1806-1880).

Niciun comentariu: