miercuri, 20 ianuarie 2010

Frumosul în filosofia lui Platon


Până la Platon, frumosul a primit două definiţii principale. Cea dintâi spune că frumosul este adecvaţia unui lucru (sau a unei fiinţe) cu finalitatea (scopul) ei.

O lingură de lemn e frumoasă numai în măsura în care e adecvată / potrivită scopului pentru care a fost făurită de meşteşugar. În această accepţiune, frumosul se caracterizează prin adecvaţia dintre constituţia lucrului şi scop.

A doua definiţie spune că frumosul este “ceea ce produce plăcere prin intermendiul văzului şi / sau auzului” sau, mai scurt, “plăcerea care vine prin auz şi / sau vedere” [Hippias Maior, 297e-298a: “to kalon esti to di' akoês te kai opseôs hêdu”]. Thoma din Aquino va repeta, peste secole, definiţia.

Platon respinge ambele definiţii pentru motivul că există şi un Frumos în sine (un “frumos ca atare”), care nu serveşte vreunui scop (deşi Frumosul ca Formă este finalitatea supremă a unei vieţi înţelepte) şi nici nu ţine de senzorial, nefiind accesibil auzului, văzului sau pipăitului.

În Banchetul, Platon defineşte Frumosul ca Formă la care se accede printr-o dialectică erotică, Frumos care poate fi sesizat doar pe o cale intuitivă, prin nous [intelectul intuitiv]. Acest Frumos este sempitern (fiindcă nu scade, nu creşte, nu depide de timp), e necorporal, fără un loc bine definit în cuprinsul lumii (nu e ceva de pe pământ, din cer sau de “oriunde aiurea”), nu depinde de om şi de nimic altceva etc. [cf. Banchetul, 210e-211d).

Uneori, frumosul e definit prin trăsături ca “ordinea”, “măsura”, “proporţia” etc. E vorba, deci, de un frumos metafizic, pe linia ontologiei matematizante a lui Pythagora.

Wladyslaw Tatarkiewicz subliniază, în mod repetat (la pp.172, 173, 174, 182 etc.), imprecizia noţiunii înseşi de frumos (“kallos” sau “kallon”) în gândirea greacă, în general, şi la Platon, în special.

Autorul scrie (p.172): “Elogiind frumuseţea [în Banchetul], Platon elogia ceva diferit de ceea ce înţelegem astăzi prin termenul respectiv”. De ce?

Tatarkiewicz răspunde astfel. În primul rând, fiindcă Platon vede o legătură foarte strânsă între frumos şi bine. Din Philebos şi Timaios rezultă că frumosul se defineşte prin măsură şi proporţie. Dar aceleaşi determinaţii caracterizează şi ideea de Bine, care e o o Idee centrală în opera lui Platon.

Mai mult, Platon tinde să le confunde, să le suprapună, atunci când spune (în acelaşi dialog de maturitate, Timaios, 87c) că “tot ce e bun e şi frumos, iar frumosul nu poate fi lipsit de măsură”. Inversul nu e mai puţin adevărat: tot ce e frumos e şi bun, frumosul fiind, probabil, un alt nume pentru ceea ce este împlinit, pentru ceea ce şi-a încheiat devenirea, desăvârşindu-se.

Când vorbim de frumos la Platon, e bine să nu uităm, aşadar, puternicul accent ontologic al noţiunii.

Tatarkiewicz concluzionează: “conceptul de frumos nu se deosebea prea mult de un concept al binelui larg înţeles. Platon putea – şi a şi făcut-o – să utilizeze termenii unul în locul altuia. Banchetul său poartă subtitlul ‘despre bine’, tratând însă despre frumos. Ceea ce spune acolo despre ideea de frumos coincide cu ceea ce spun celelalte dialoguri ale lui despre ideea de bine. Aceasta nu era opinia personală a lui Platon, ci părerea general acceptată a anticilor” [pp.173-174].

Referinţe:
Wladyslaw Tatarkiewicz, Istoria esteticii, Bucureşti: Editura Meridiane, 1978, vol. 1, pp.171-195.

N. A. Imaginea prin care debutează aceste însemnări reprezintă o cântăreaţă din aulos. Aulos e un vechi instrument muzical grecesc. Cântăreţul din aulos se numea, bineînţeles, aulet.

2 comentarii:

ioana baciu spunea...

As putea adauga, un posibil comentariu:
Frumosul, la Platon, este pus în legătură cu raportul dintre om şi Dumnezeu (Fiinţa). Omul vede Fiinţa cu ajutorul Sufletului. După ce omul priveşte Fiinţa, este transportat dincolo de sine. Frumosul ne transpune în contemplarea Frumuseţii, ceea ce ne oferă contemplarea Fiinţei.
Frumosul face posibilă păstrarea privirii care vizează Fiinţa. Această privire este surprinderea Fiinţei. Frumosul face ca omul să traverseze frumosul către Fiinţa însăşi. Frumosul ne ridică, în acelaşi timp, deasupra sensibilului, purtându-ne către ce este adevărat. Atât adevărul, cât şi frumuseţea, se raportează la Fiinţă, ţinând-o revelată şi revelând-o, în acelaşi timp. Platon face din Frumos un aspect al Binelui ,cel prin care Binele este măsură şi proporţie . De asemenea, el afirmă faptul că satisfacţiile estetice sunt inerente cercetării ştiinţifice dezinteresate.
Teoriile lui Platon referitoare la artă sunt două:
a) teoria prezentă in Republica şi care afirmă faptul că arta, imitând obiecte care, la rândul lor, imită Idei , nu este decât o copie a unor cópii, ducând la iluzii;
b) arta este periculoasă, deoarece ne poate influenţa, în mod negativ, comportamentul. De aceea, arta trebuie cenzurată astfel încât să nu prezinte decât zeii. Acest lucru este reprezentat în mitul peşterii, unde artele nu sunt decât nişte umbre pe pereţii peşterii şi nu simboluri adevărate. Aceasta, deoarece artele nu au decât scopul de a ne distra ,şi nu de a prezenta veridicul.

Morphicus spunea...

Ambele idei sunt primitive....ceea ce era si normal pentru un om atuncia.Arta nu imita ..ci creeaza metode originale prin care reprezinta ceva(de asta e o practica a geniilor...e clar ce genialitate avea Platon in minte si cata originalitate avea cand a scris asta).Esti artist doar daca esti original fiindca transmiti prin pripria fiinta.NU poti spune ca un om care s-a gandit la ceva ce nu s-a mai gandit nimenea ca e o imitatie.Fiindca natura inspira creatie.Si nu na mira de ce profilul de filosofie e degeaba si mai mult un dereglat mintal poate rezista acolo.Arta are ca scop eliberarea omului prin creativitate...ce ati spus acolo la B e defapt un gunoi mizerabil si periculos.Si daca a spus ca arta are doar rolul de a ne distra si nu de a ne elibera prin creativitate...pai e clar atunci ce stare mintala avea Platon cand a zis asta.Ca pana la urma era si un misogin si un comunist nebun care vedea femeile ca pe o valuta de razboi si sclavia ca pe o necesitate.Din cauza lui filozofii au si un renume prost si sunt penibilizati.In orice caz omul ala era doar un copiator..un om cu o mentalitate asa retarda nu poate fi filozof..doar un prefacut sau un dogmatic