duminică, 24 ianuarie 2010

Arbore şi rizom


Fiindcă am amintit de curând, într-o notă despre gândirea post-modernă, lucrările lui Gilles Deleuze şi Félix Guattari cu privire la „organizarea” de tip rizomatic, voi traduce în continuare cîteva paragrafe semnificative din Milles Plateaux.

Dincolo de stilul abscons-imagistic al autorilor, se deduce deosebirea dintre două modele descriptive: arborele şi rizomul.

Aşadar: „În deosebire de arbori sau de rădăcinile lor, rizomul pune în legătură un punct oarecare cu un alt punct oarecare... Rizomul nu se lasă redus nici la Unu, nici la Multiplu. El nu e Unul care devine doi, nici chiar Unul care ar deveni în mod direct trei, patru sau cinci etc.; el nu e un multiplu care derivă din Unu, şi nici un multiplu căruia Unul i s-ar adăuga.

Rizomul nu e constituit din unităţi, ci din dimensiuni sau, mai degrabă, din direcţii mişcătoare. Nu are nici [un termen iniţial, originar] de început, nici [un termen final] sfârşit, ci [se constituie] întotdeauna din [termeni] intermediari, prin care creşte şi se revarsă în juru-i.

[Rizomul] instituie multiplicităţi lineare cu n dimensiuni, fără subiect, nici obiect, etalabile pe un plan de consistenţă, din care Unul e mereu absent (n – 1). O astfel de multiplicitate nu-şi modifică dimensiunile fără a-şi schimba natura însăşi şi a se metamorfoza.

[Aflat] la opusul unei structuri care se defineşte printr-un ansamblu de puncte şi poziţii, de raporturi binare între aceste pucte şi de relaţii biunivoce între aceste poziţii, rizomul nu e făcut decât din linii: linii de segmentare, de stratificare, ca dimensiunile, dar, de asemenea, linii de fugă...

Nu trebuie să confundăm atari linii, sau liniamente, cu liniile de tip arborescent, care nu sînt decât legături localizabile între puncte şi poziţii. În deosebire de arbore, rizomul nu e un obiect de reproducere... Rizomul e o antigenealogie. E o memorie scurtă sau [mai curând] o antimemorie. Rizomul procedează prin variaţii, expansiune, cucerire, captură...

Împotriva sistemelor centrate (sau policentrice), cu comunicare ierarhică şi legături prestabilite, rizomul e un sistem non-centrat, non-ierarhic şi non-semnificant, fără General [fără kibernetes, ar spune Aristotel], fără memorie organizatoare sau automaton central, un sistem definit doar printr-o circulaţie de stări...”

În concluzie, rizomul şi arborele sînt, în principal, modele descriptive şi epistemologice. Gândirea nu e neapărat structurată ierarhic, ca un arbore. Deleuze şi Guattari nu consideră că arborele lui Porphyrios ar fi un model natural (şi obligatoriu) de gândire.

Gândirea e, mai degrabă, rizomatică, anarhică, haotică, de-centrată (cf., în această privinţă, eseul lui Paul Rainbird, «Deleuze, Turmeric and Palau: rhizome thinking and rhizome use in the Caroline Islands», Le Journal de la Société des Océanistes, 112, Année 2001-1, pp.13-19).

Referinţe:
Gilles Deleuze & Félix Guattari, Mille Plateaux: Capitalisme et schizophrénie 2, Paris: Éditions de Minuit (coll. «Critique»), Paris, 1980, 645 p.

N. A. Imaginea însoţitoare reproduce tabloul artistului german, Max Ernst (1891-1976), tablou intitulat Halleluiah. Tabloul a fost pictat în 1948.

Niciun comentariu: