luni, 28 decembrie 2009

Schopenhauer şi jocul de cărţi


Arthur Schopenhauer (1788-1860) a oferit una dintre metaforele cele mai pregnante pentru viaţa omenească: „viaţa e asemenea unui pendul care oscilează perpetuu între suferinţă şi plictis”. Acesta este oare un motiv de a ne lua viaţa?

În esenţa ei, spune Schopenhauer, viaţa e un amestec de durere şi plictis. De îndată ce omul nu mai suferă, se plictiseşte şi e cuprins de urât. Din pricina plictiselii, el e mereu în cautarea senzaţionalului, a unui excitant pentru voinţa sa, a distracţiei (despre care vorbeşte şi Blaise Pascal!). Succesul jocului de cărţi de aici provine: „nimic nu dezvăluie mai bine partea mizerabilă a umanului [decât acest mod de a-ţi trece vremea]”.

Împăcarea constă doar în contemplaţia dezinteresată a frumosului. Orice încercare de a evada din legăturile voinţei de a exista (şi din suferinţă) este sortită eşecului. Unii caută solitudinea şi aleg să vieţuiască într-o mănăstire. Soluţia aceasta e iluzorie. Cum iluzorie este şi sinuciderea, care, departe de a reprezenta o negare a voinţei de a fi, e în realitate o afirmaţie pătimaşă a ei.

„Sinucigaşul nu renunţă la voinţa de viaţă, ci la viaţa însăşi”, completează maliţios Arthur Schopenhauer. În consecinţă, sinuciderea e o deşertăciune şi o nesăbuinţă. Singura negaţie eficace e renunţarea la orice dorinţă trecătoare şi primirea cu bucurie a morţii.

Prin urmare, în concepţia lui Arthur Schopenhauer, sinuciderea e un act profund înşelător. Cel ce se sinucide pare a căuta o cunoaştere a morţii şi a unui dincolo de moarte. Sinucigaşul pare a delibera astfel: dacă aleg să mor, voi afla ce modificări se petrec în percepţia naturii lucrurilor. Dar această experienţă e una profund amăgitoare: în loc să afle răspuns, prin destrucţia conştiinţei însăşi, omul se privează de orice răspuns posibil.

P. S. Arthur Schopenhauer a scris:
Über die vierfache Wurzel des Satzes vom zureichenden Grunde (Despre împătrita rădăcină a principiului raţiunii suficiente), 1813 ;
Über das Sehn und die Farben (Despre vedere şi culori), 1816;
Die Welt als Wille und Vorstellung (Lumea ca voinţă şi reprezentare), 1818-1819, 1844 (volumul al doilea);
Über die Freiheit des menschlichen Willens (Despre libertatea voinţei omeneşti ; Despre liberul arbitru), 1839;
Parerga und Paralipomena, 1851.

O anecdotă spune că, la moartea filosofului, singurul său moştenitor a fost un caniş numit Atma…



Valeriu Gherghel

N. A. Imaginea oferită alături de această notă aparţine aceluiaşi artist Edgar Ende (1901-1965): Stindardul aprins.

Niciun comentariu: