marți, 15 decembrie 2009

Cartea impostorilor: un epilog provizoriu


Am pomenit ieri (în nota despre tratatul celor trei impostori) poemul lui Christian Morgenstern, Fisches Nachtgesang (Cântecul de noapte al peştelui).

Îl voi reproduce in extenso, cu acest fericit prilej, pentru a putea fi interpretat de către toţi iubitorii de poezie cu oarece agilitate exegetică. Iată-l:
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _
_ _ _ _ _ _ _ _
_ _ _ _ _
_ _ _
_ _

În legătură cu aceeaşi notă de ieri (Tractatus de tribus impostoribus), aş dori să mai spun două vorbe. Mai întâi, când discutăm despre acest subiect, trebuie să ne închipuim o carte din care, multă vreme, a existat numai titlul.

Despre existenţa acestui terifiant tratat (şi despre cei trei impostori) începe să se discute în secolul al XIII-lea. Titlul numeşte trei impostori, nimeni alţii decât întemeietorii celor trei mari religii monoteiste: Moise, Iisus, Mahomed. Ca atare, pe cale de consecinţă, religiile întemeiate de ei nu pot fi decât nişte farse monstruoase, nişte mistificaţii absurde. Blasfemia e completă!

În 1239, papa Gregorius IX îl acuză pe împăratul Frederick al II-lea Hohenstaufen de a fi răspândit aceste orori incalificabile. Mai târziu, vor fi numiţi ca autori alţii. Paternitatea tratatului e atribuită, pe rând, tuturor celor pe care Biserica nu-i iubeşte.

Nimeni nu a citit acest tratat, fiecare şi-l imaginează după voie şi plac. Iată o listă de autori ipotetici (am prezentat-o şi ieri): Frederick II, Averroes, Maimonide, genevezul Jacques Gruet (adversarul teocraţiei lui Jean Calvin, condamnat la moarte, în iulie 1547!) sau filosoful Guillaume Postel.

În 1719, în oraşul La Haye, începe să circule un ciudat manuscris. Dar cine l-a redactat? Sunt ivocate insistent (şi fără probe serioase) câteva nume: Giordano Bruno, Spinoza, John Toland. E vorba, în realitate, de un montaj de texte, de o compilaţie injurioasă şi sfidătoare. Cercetătorii încearcă să determine autorul. Fără nici un succes! Urmarea ţine de istoria cunoscută a ateismului: în 1768, baronul d’Holbach editează tratatul şi îi asigură difuzarea. Voltaire îi respinge argumentele.

În 1895, prozatorul britanic Arthur Llewelyn Jones-Machen, mai cunoscut ca Arthur Machen, a publicat un volum de nuvele intitulat The Three Impostors. De această dată, titlul nu a speriat pe nimeni.

P. S. În imagine, o blasfemie, nu-i aşa?

Un comentariu:

ioana baciu spunea...

nu stiu daca e vorba despre blasfemie.. ma gandesc la o definitie a blasfemiei, si anume: (citez din wikipedia)”Blasfemia este folosirea nerespectuoasă a numelui unei divinităţi”. cat, mai degraba, sacrilegiu: ”Profanare a lucrurilor considerate sfinte”. Impietate, pangarire, necinstire...