luni, 30 noiembrie 2009

Sofismul morţii


Alături de alte sofisme create de filosofii antici, putem pune şi un aşa-zis „sofism mortal”. El este menţionat şi de Aulus Gellius în Nopţile atice (XIII, 1-12): „Când se poate spune că moare cineva, când a trecut între cei morţi sau când este încă viu?”.

Întrebarea e suficient de dificilă: „fie că răspunzi într-un fel sau altul, răspunsul e absurd şi ridicol, şi va părea cu mult mai absurd, dacă vei spune că amândouă răspunsurile sunt valabile sau nici unul din ele nu e valabil”.

Unii filosofi au ripostat că problema nu merită nici măcar a fi discutată, fiind vorba de o simplă capcană de limbaj. Cel aflat încă în viaţă nu moare, fiindcă e în viaţă (când se constată că moare); cât despre cel mort deja, a spune că moare e o inepţie. Verbul a muri nu se poate aplica nici unui moment din viaţa celui viu (cât e viu). În ceea ce-i priveşte pe morţi, verbul a muri e inutil.

Aulus Gellius afirmă că Platon „n-a atribuit nici vieţii, nici morţii momentul marcat de verbul a muri”. Argumentul lui poate fi rezumat astfel: „[Platon] a văzut că şi una, şi alta [şi viaţa, şi moartea] sunt opuse şi că din două contrarii nu poţi admite unul când celălalt rămâne în picioare”.

Problema e „de a pune în concordanţă doi termeni contradictorii, viaţa şi moartea. De aceea, Platon a spus că un asemenea moment este ceva nou, o stare intermediară, la hotarul dintre cele două" [viaţa şi moartea].

În dialogul Parmenide (155e-157b), Platon a numit acest interval spaţiul subitului, al instantaneului. Doar lui i se poate aplica verbul a muri.

P. S. Artistul englez de origine elveţiană, Johann Heinrich Füssli (1741-1825), a încercat să-şi imagineze tăcerea. Şi a rezultat acest minunat tablou: Silence.

2 comentarii:

mirel spunea...

Chiar Platon sustinea ca filosofia este o sansa la nemurire iar sufletul este nemuritor deci omul nu moare intr un mod absolut ci doar relativ.

mirel spunea...

Desigur anamnesisul platonician ar consolida ideea de metempsihoza dar nu stiu cati dintre noi am avut revelatii sau viziuni cu ceea ce am trait intr o viata anterioara incat sa acceptam ideea de transmigrare a sufletului.