miercuri, 18 noiembrie 2009

Sfinţii filosofi şi moaştele lor


Revista Bussines Magazin a publicat, mai de mult, un eseu de Umberto Eco pe tema moaştelor. Eseul se numea „Relicve pentru noul an”. Autorul italian nu vede un păcat în venerarea lor. Există şi o forma postmodernă de adorare a osemintelor şi obiectelor cu încărcătură sacră...

Iată ce crede Umberto Eco: „În cultul relicvelor acţionează un soi de pulsiune pe care aş defini-o drept mito-materialistă, ce te face să poţi regăsi ceva din puterea unei personalităţi sau a unui sfânt atingând părţi din trupul acestuia”.

Dar nu doar sfinţii sunt veneraţi astăzi. De curând, o şuviţă din pletele făcătoare de minuni ale lui Elvis s-a vândut la o licitaţie cu mai bine de 1000 de dolari. Şuviţa deţinea şi un certificat de autenticitate. Toate aceste obiecte „laice” se numesc în limbajul specialiştilor „memorabilia”. Există o veritabilă pasiune pentru obiectele ce au aparţinut marilor personalităţi.

Dar adevăratul cult e acela al moaştelor şi relicvelor legate de Cartea sfântă. Despre aceste locuri din care iradiază cu putere sacrul, Umberto Eco scrie: „acum ştim că ţeasta sfântului Ioan Botezatorul este conservată în biserica San Silvestro din Roma, dar o tradiţie precedentă ar fi dorit-o în catedrala de la Amiens. Oricum, capul aflat în custodie la Roma este lipsit de mandibulă, pusă la păstrare în catedrala San Lorenzo din Viterbo. Farfuria pe care a fost aşezat capul sfântului se afla la Genova, în tezaurul catedralei San Lorenzo, împreună cu cenuşa sfântului, dar o parte din această cenuşă este păstrată şi în antica biserică a Mănăstirii Benedictinelor din Loano, în vreme ce un deget s-ar afla la Muzeul Operei în Domul din Florenţa, un braţ în catedrala din Siena şi mandibula la San Lorenzo din Viterbo. Cat despre dinţi, unul se află în catedrala din Ragusa, iar altul, alături de o şuviţă de păr, la Monza. Nu se ştie nimic de ceilalţi 30 de dinţi. Potrivit unei vechi legende, ar fi trebuit ca într-o catedrală sa fie conservat capul sfântului la vârsta de 12 ani, dar n-am aflat să existe vreun document oficial care să confirme acest zvon”.

Eseul lui Umberto Eco se încheie astfel: „Cârpele în care a fost înfăşat pruncul Iisus sunt la Aquisgrana. Şervetul folosit de Christos pentru spălarea picioarelor apostolilor se află ori în biserica San Giovanni din Lateran, ori în Germania, la Acqs, dar nu este exclus ca Iisus să fi folosit două şervete sau să fi spălat picioarele de două ori. În multe biserici sunt păstrate cosiţele sau laptele Mariei, inelul de nuntă cu Iosif s-ar găsi la Perugia, iar cel de logodnă la Notre-Dame din Paris”.

E drept că, astăzi, cei mai mulţi pioşi preferă relicvele profane. Şi nu-i mai puţin adevărat că scepticismul cu privire la moaşte e foarte vechi: într-o povestire din Decameronul, Boccaccio face mare haz de un negustor de relicve, care oferă spre vânzare o pană din aripile arhanghelului Gabriel.

P. S. Iisus pe drumul Calvarului de Bartolomé Estebán Murillo (1617-1682).

Niciun comentariu: