luni, 2 noiembrie 2009

Frică şi cutremurare


Cu puţin înainte de a muri, Jorge Luis Borges a alcătuit o „bibliotecă personală”. Din această bibliotecă nu putea lipsi, desigur, lucrarea lui Kierkegaard, Frică şi cutremurare.

Iată comentariul lui Borges. Deşi laconic, portretul e desăvârşit:

„Sören Kierkegaard, al cărui nume profetic înseamnă ‚cimitir’ (Churchyard), s-a născut în 1813 la Copenhaga şi a murit în acelaşi oraş în 1855. A fost considerat întemeietorul sau, mai precis, părintele existenţialismului. Mai puţin dornic de publicitate decât fiii săi, a dus o viaţă retrasă şi discretă. Asemenea celuilalt danez celebru, prinţul Hamlet, a cunoscut îndoiala şi angoasa, cuvânt de origine latină, pe care l-a înzestrat cu o nouă înfiorare.

A fost mai puţin un filosof şi mai mult un teolog, şi mai puţin un teolog decât un om elocvent şi sensibil. Evanghelic lutheran, a tăgăduit argumentele care dovedesc existenţa lui Dumnezeu şi naşterea lui Iisus Hristos, pe care le-a socotit absurde din punctul de vedere al raţiunii, şi a propus pentru fiecare credincios un act de credinţă individual.

Nu a admis autoritatea Bisericii şi a scris că fiecare persoană are datoria să opteze. A respins dialectica lui Hegel. Sedentara lui biografie este mai puţin bogată în fapte exterioare decât în reflecţii şi rugăciuni. Religia a fost cea mai puternică dintre pasiunile sale. L-a preocupat îndeosebi sacrificiul lui Avraam.

Un ziar a publicat o caricatură care îl punea îmtr-o lumină ridicolă. Kierkegaard şi-a spus că faptul de a fi provocat această caricatură era, poate, adevăratul scop al vieţii sale. Pe Pascal îl preocupa foarte tare mântuirea sufletului; Kierkegaard a scris: ‚Dacă după Judecata de Apoi ar exista un singur păcătos în iad şi eu aş fi acel păcătos, aş lăuda din fundul iadului Judecata lui Dumnezeu’.

Unamuno a început să înveţe daneza pentru a-l citi pe Kierkegaard şi a declarat că studiul acesta foarte anevoios merită toată osteneala.

Într-o pagină care figurează în toate antologiile, Kierkegaard laudă cu pudoare limba sa maternă, pe care unii o socotiseră nepotrivită pentru dezbaterile filosofice”.

P. S. Un "Christ crucificat", pictat de Odilon Redon, este, poate, cea mai potrivită imagine pentru această notă.

Niciun comentariu: