joi, 19 noiembrie 2009

Din nou despre pasiunea relicvelor


În VertigoLista infinită, la pp.173-176, Umberto Eco propune câteva consideraţii asupra fascinaţiei exercitate de relicve.

Iată: „Minunile cele mai venerate ale tezaurelor medievale erau relicvele. Cultul relicvelor nu e numai creştin; de altfel, Pliniu ne vorbeşte despre relicve preţioase ale lumii greco-romane: lira lui Orfeu, sandala Elenei din Troia sau oasele monstrului care se năpustise asupra Andromedei...

În Evul Mediu, prezenţa unei relicve constituia un motiv de atracţie pentru un anumit oraş sau o anumită biserică, fiind deci nu numai un obiect sacru, ci şi o nepreţuită ‚marfă’ turistică” [p.173].

„Nici măcar ateii nu pot rezista atracţiei pe care o simt în faţa a două lucruri ieşite din comun. Mai întâi, moaştele în sine, acele cartilaje anonime şi îngălbenite, ce în chip mistic ne apar respingătoare, patetice şi tainice totodată...

Iar mai apoi recipientele acestor moaşte, adesea de o bogăţie de nespus, pe care câte un drept-credincios bricoleur le-a construit din bucăţi provenind uneori din alte relicvarii...

Pentru cunoscătorii de artă contemporană, unele [relicvarii] amintesc de cutiile suprarealiste ale lui Joseph Cornell, de casetele lui Arman înţesate cu ochelari şi ceasornice sau de relicvariile laice ale lui Damien Hirst, vădind acelaşi gust pentru materiale uzate şi prăfuite..." [pp.174-176].

Referinţe
Umberto Eco, Vertigo: Lista infinită, traducere din limba italiană de Oana Sălişteanu şi Georgiana-Monica Iorga, Bucureşti: Enciclopedia RAO, 2009.

P. S. Pentru un îndrăgostit şi o rochie roşie poate deveni o preţioasă relicvă. Desenul de mai sus este o cunoscută acuarelă a lui Salvador Dali (1904-1989).

Niciun comentariu: