marți, 10 noiembrie 2009

Categoria sublimului: câteva exemple


De la Platon încoace, frumosul a fost definit, prin măsură şi echilibru. În Sofistul (228a), de exemplu, Socrate afirmă: „Urâtul semnifică pur şi simplu absenţa măsurii”. Aşadar, este frumos ceea ce are o bună dispoziţie a părţilor şi respectă măsura. Ce se întâmplă însă cu operele care nu respectă măsura? Sunt întotdeauna urâte? Nu neapărat...

Multe lucrări de artă ne plac, mai degrabă, prin faptul lipsei lor de măsură, datorită violenţei cu care ne izbesc simţurile. La greci, hubris, lipsa de măsură a eroului tragic, constituie adesea motivul multor opere. Iată câteva exemple:

a) violenţa lui Ahile în Iliada: el face sacrificii umane pe rugul prietenului său, Patrocle;
b) în tragedia lui Sofocle, când descoperă că este un paricid, Oedip îşi scoate ochii;
c) în lucrările lui Euripide şi Seneca, Medeea este părăsită de Jason: în consecinţă, Medeea îşi ucide propriii copii.

În tradiţia creştină, imaginea Răstignirii lui Christos, scenele de tortură la care sunt supuşi martirii ţin de aceleaşi trăiri vehemente. Începând cu secolul al XVIII-lea şi până la romantici, se dezvoltă un gust estetic pentru natura sălbatică, pentru vastitatea oceanului, a munţilor, pentru furtuna care răscoleştze văzduhurile. Sentimentele stârnite de aceste povestiri şi imagini sunt departe de a fi armonioase.

Ele ţin de o categorie estetică aparte, aceea a sublimului, definit tocmai ca lipsă de măsură.

În cele ce urmează, voi oferi o listă de opere legate în chip tradiţional de sublim:
a) Iliada lui Homer, tragediile;
b) tragediile lui Shakespeare (Othello, Regele Lear, Richard al III-lea etc.);
c) edificiile arhitectonice din Egipt: piramidele, templul de la Luxor, colosul lui Ramses al II-lea.
d) arhitectura clasică: Partenonul;
e) arhitectura gotică: catedrala Notre-Dame, catedrala din Reims;
f) Michelangelo: Pieta;
g) pictura lui Caravaggio;
h) pictura romantică: Géricault, Pluta Meduzei, unele peisaje realizate deTurner;
i) Malevitch, Pătrat alb pe fond alb (1918);
j) expresionismul abstract;
k) muzica lui Wagner;
l) Carl Orff, Carmina Burana;
m) în cinema: Eisenstein, Ivan cel Groaznic (1945), Kurosawa, Cei şapte samurai (1954) etc.

P. S. Ca ilustraţie a acestei note, ofer, din nou, un William Turner (1775-1851) : Piaţa San Marco.

Un comentariu:

MariS spunea...

Intr-adevar in lucrurile vazute, materiale, frumosul e dat prin masura si echilibru. De fapt frumosul se evidentiaza fie prin masura, fie prin sens. Sublimul se evidentiaza prin sens. El vine fie din jertfa, fie din grandoare, dar intotdeauna subliniaza un sens mai adanc prin care se devoaleaza un mister, o taina. Sublimul jertfei Lui Hristos dezvaluie imensa iubire si dorinta de a ne mantui.