miercuri, 25 noiembrie 2009

Ars moriendi: încă un titlu


Experienţa morţii e întotdeauna experienţa morţii celuilalt. Trăim moartea, cel mai adesea, ca ritual şi ceremonie, în calitate de spectatori. Acest truism străbate de la un capăt la altul tratatele despre realitatea diafană şi oribilă a morţii.

În nota de ieri am omis, totuşi, un titlu important din această serie despre „ars moriendi”. Mă refer la Paul-Ludwig Landsberg, Eseu despre experienţa morţii, Bucureşti: Humanitas, 1992.

Paul-Ludwig Landsberg s-a născut la Bonn în 3 decembrie 1901. A murit de epuizare în lagărul de la Oranienburg, lângă Berlin, în 2 aprilie 1944.

Iată un loc din eseul lui Landsberg: „Putem să cunoaştem [moartea], pe de o parte, ca viitor imanent al propriei noastre vieţi, şi, pe de altă parte, ca moarte a celuilalt, la care asistăm sau de care luăm cunoştinţă în mod indirect”.

Preţios vorbind: în timp ce iubirea este trecerea departelui în aproape, moartea e procesul opus: trecerea aproapelui în departe...

P. S. În pictură există un tip de reprezentare numită "deşertăciune" (vanitate). Un personaj e înfăţişat în proximitatea unui craniu, a unei clepsidre, a unui schelet. Imaginea atestă fragilitatea umană. Nu vom alege astăzi o "vanitate", ci vestitul tablou al lui Jacques Louis David, Moartea lui Marat (1793).

Niciun comentariu: