duminică, 4 octombrie 2009

Lecturi şi (e)lucubraţii


Una dintre cele mai interesante istorii ale lecturii aparţine, cu siguranţă, scriitorului argentinian Alberto Manguel. Actul lecturii e privit din cele mai neaşteptate perspective…

Actul lecturii e privit din cele mai neaşteptate perspective: Manguel descrie minuţios postùri ale lecturii (nu s-a citit întotdeauna aşezat la o masă), locuri şi momente (în grădină, la umbra unui copac, ziua, noaptea, la o lampă, la lumina fumegoasă a lumânării), cărţi admirate, anecdote legate de cărţi, bibliofili, bibliofagi, cititori, bibliotecari, scribi, miniaturişti etc.

Voi începe, desigur, cu un citat: “Am căutat pretutindeni fericirea, dar nu am găsit-o nicăieri, cu excepţia unui ungher, în care m-am regăsit cu o cărţulie în mână”. Citatul aparţine misticului Thomas a Kempis (secolul XV), autorul lucării Imitatio Christi.

Cartea lui Manguel e (şi) o colecţie de “istorii extraordinare”. Se povesteşte, astfel, că marele vizir persan Abdul Kassem Ismail, care a trăit în secolul al X-lea, avea o bibliotecă uriaşă, de 117.000 de volume, de care nu consimţea să se despartă niciodată. Când pornea într-o călătorie, el încărca uriaşa bibliotecă în spinarea a 400 de cămile, formând o caravană fabuloasă. Mai mult: vizirul îşi învăţase cămilele să înainteze în ordine alfabetică…

Geoffrey Chaucer spune, în Cartea ducesei (ducesa lui fiind un cititor insomniac) că a citi în pat e mai plăcut decât orice joc de societate.

Patul pentru citit devine în Evul Mediu o piesă de mobilier importantă şi scumpă, care se lasă, adesea, moştenire. În acest chip, Eustatios Boilas, un aristocrat din Bizanţ, lasă prin testament urmaşilor mai multe cărţi hagiografice, o Cheie a viselor, un exemplar din Romanul lui Alexandru şi un pat aurit.

În 1374, regele Edward III a plătit, în moneda timpului, 70 de livre, 13 shillingi şi patru pence pentru o antologie de povestiri romaneşti. El intenţiona să o păstreze în dormitorul regal, locul cel mai potrivit pentru lectura unei astfel de cărţi. Se poate presupune că Edward III nu citea în picioare.

Până şi călugării citesc aşezaţi în pat. Într-un manuscris miniat din secolul XIII, o imagine înfăţişează un tânăr pustnic hirsut, aşezat pe pat, îmbrăcat în straiul aspru monahal, cu o pernă albă la spate şi picioarele acoperite de o cuvertură.

În pofida acestor exemple, lectura în pat nu e un obicei foarte vechi. Patul grecilor, numit kline (în dialogul Republica, Platon afirmă că există o Formă a patului!), lucrat din lemn, decorat cu ornamente preţioase, nu era deloc potrivit pentru lecturi.

Romanii mâncau şi, uneori, citeau culcaţi pe o parte, într-un pat cu decoraţii bogate, care se numea lectus. Când cădea noaptea, aprindeau un soi de lampă, în care ardea o feştilă (o bucată de ţesătură impregnată cu ceară). Lampa purta numele de lucubrum. La lumina ei vagă, romanii citeau şi “(e)lucubrau” într-o pace fragilă.

În schimb, menţionează Alberto Manguel, în istoria sa, poetul persan (de viziune epicuriană), Omar Khayyam, recomanda să citim poeziile afară, sub cerul liber, în pacea foşnitoare a grădinii.

În sfârşit, poetul englez Shelley, care a fost adesea un original şi un lunatic, citea istoriile lui Herodot complet despuiat, pe o stâncă la malul mării…

Valeriu Gherghel


Referinţe:
Pentru a ne face o idee despre ce a însemnat lectura de-a lungul istoriei, se pot consulta cu folos:
1. Eco, Umberto, Memoria vegetală şi alte scrieri de bibliofilie, traducere de Anamaria Gebăilă, Bucureşti: Editura RAO, 2007, 220p.
2. Gherghel, Valeriu, Porunca lui rabbi Akiba. Ceremonia lecturii de la sfîntul Augustin la Samuel Pepys, Iaşi: Polirom, 2006, 267p.
3. Manguel, Alberto, Une histoire de la lecture, Arles: Actes Sud, 1998, 428 p. Originalul acestei istorii a apărut, mai întâi, în limba engleză, în 1996.

Niciun comentariu: