miercuri, 14 octombrie 2009

Buridan şi adevărul


În ultima vreme, am constatat (pe blog) mai multe însemnări cu privire la adevăr. În special, fragmentele lui Nietzsche se pare că i-au inspirat pe semnatari. Toate aceste intervenţii sunt, desigur, interesante. Nu trebuie sa uităm însă că există şi o abordare a logicienilor, mai riguroasă conceptual decât aceea a filosofului german.

Dar, mai înainte de orice, aş dori să menţionez câteva din dificultăţile adevărului, dificultăţi vădite încă de gânditorul măgarului flămând, francezul Jean Buridan. El a dorit să arate că ideea de corespondenţă (adecvare) este insuficientă în determinarea adevărului.

De exemplu, propoziţia Nici o propoziţie nu este negativă se autorespinge, întrucât ea contrazice tocmai ceea ce afirmă. Putem să ne imaginăm însă că dintr-o lume logică sunt excluse (prin distrugere sistematică) toate propoziţiile negative. Lumea s-ar compune, în acest caz, numai din propoziţii afirmative. Propoziţia noastră ar corespunde realităţii, dar nu ar fi, totuşi, adevărată. Prin urmare, subliniază Jean Buridan, corespondenţa nu e întotdeauna capabilă să determine adevărul.

Al doilea exemplu al lui Buridan e o reluare / reformulare a paradoxului mincinosului. Vom scrie pe o tablă: Propoziţia de pe această tablă nu este adevărată. Un principiu bine cunoscut stipulează însă că nici o propoziţie nu-şi poate afirma propria falsitate. Conchidem aşadar că şi această propoziţie, deşi corespunde realităţii, nu este adevărată.

Corespondenţa (adecvarea intelectului la lucru, a conţinutului propoziţiei la starea de fapt) nu este suficientă în determinarea adevărului / falsităţii propoziţiilor. Pentru acest temei, logicienii vorbesc, de obicei, de (cel puţin) trei dimensiuni ale adevărului, după tripartiţia semioticii în sintaxă, semantică şi pragmatică.

Adevărul sintactic ar trimte la coerenţa noţiunilor dintr-o propoziţie şi a propoziţiilor într-un argument. Adevărul semantic face apel la vechea idee de corespondenţă. Adevărul pragmatic poate fi privit ca utilitate a unei credinţe (Friedrich Nietzsche se referă adesea tocmai la acest adevăr), sau ca acord al spiritelor în jurul unei propoziţii. O propoziţie biologică este adevărată, dacă poate inspira un acord al biologilor în jurul conţinutului ei.

Este bine ca atunci când discutăm despre adevăr să avem în vedere şi contribuţia logicienilor. Ei vorbesc, printre altele, despre adevăruri aproximative, sau despre propoziţii al căror conţinut nu poate fi calificat drept adevărat sau fals sau, în fine, despre un adevăr nuanţat.


Referinţe:

Petre Botezatu (coordonator), Adevăruri despre adevăr, Iaşi: Editura Junimea, 1981. Cartea este o antologie de studii, având ca autori pe: Ştefan Celmare, Teodor Dima, Petru Ioan, Traian Ştirbăţ şi, se înţelege, Petre Botezatu.

P. S. Zeiţa Hera - povesteşte Iliada lui Homer - era însoţită adesea de hermafrodiţi. Este dificil să facem propoziţii precise (adevărate sau false) despre un hermafrodit. O imagine de pe un vas antic ne poate sugera, credem, această dificultate.

5 comentarii:

MariS spunea...

Bine scris articolul.
Cele doua exemple de propozitii n-au de-a face cu corespondenta, nici macar a doua, pentru ca autorespingerea ei e valabila chiar daca propozitia nu e scrisa pe tabla, ci e doar in mintea cuiva. Ele sunt exemple tipice de contradictii logice, pentru ca privesc coerenta afirmatiilor, noncontradictia, si nu corespondenta cu o anumita realitate.
Privind cele trei dimensiuni ale
adevarului, perfect de acord, insa
imi place mai mult sa denumesc cea de-a treia dimensiune, cea pragmatica, ca dimensiune a SENSULUI. Si atunci n-as vorbi de adevar ca utilitate, ci de adevar ca sens. Astfel biologii care cad de acord asupra adevarului unei propozitii, chiar daca nu o pot demonstra, gasesc totusi ca are un sens care se potriveste si pastreaza sensul initial al conceptiilor lor.

Remus Octavian Mocanu spunea...

Citat: "Dar, mai înainte de orice, aş dori să menţionez câteva din dificultăţile adevărului, dificultăţi vădite încă de gânditorul măgarului flămând, francezul Jean Buridan. El a dorit să arate că ideea de corespondenţă (adecvare) este insuficientă în determinarea adevărului. De exemplu, propoziţia Nici o propoziţie nu este negativă se autorespinge, întrucât ea contrazice tocmai ceea ce afirmă."

De ce l-ati ales pe Buridan ca sa ilustrati dificultatile adevarului cu paradoxurile autoreferintei, cat timp ele au fost remarcate cu mii de ani inainte, chiar de pe timpul filozofilor greci (epimenide, eubulide, enuntau "paradoxul mincinosului" sau "al adevarului", care e si el un paradox al autoreferintei); Buridan era si el un simplu cititor ca noi (din punctul asta de vedere)...

MariS spunea...

Sa presupunem ca in viitorul luminos al omenirii, stiinta ajunge la asemenea performante incat reuseste aproape orice fel de transplanturi. Astfel un om de stiinta se gandeste sa umanizeze pe un urmas al magarului lui Buridan. Si ii schimba picioarele, si trupul cu unele umane, lasandu-i doar capul propriu. Si acum sta si se intreaba: Ce este aceasta fiinta? Om sau magar? La fotografie arata mai mult om, dar sa-l studiem la comportament, isi spune savantul. Pai, nu stie sa citeasca si sa scrie. O, dar exista atatia oameni analfabeti.
Scuipa si da cu piciorul. Da, dar am vazut si oameni fara maniere care fac la fel. A, e clar, nu vorbeste. Bine dar exista si oameni muti. Nu gandeste. Dar ce, toti oamenii gandesc si de unde stim ca el nu gandeste in felul lui. Gata, stiu: e incapatanat. O, dar exista animal mai incapatanat ca omul?
Daca puteti sa-l ajutati pe bietul om de stiinta sa iasa din dilema sa, va rog s-o faceti.

MariS spunea...

Pentru ca nimeni nu s-a incumetat sa dea un raspuns la dilema omului de stiinta, va redau cum a rezolvat problema Nouvel Buridan, un urmas al ganditorului francez.
Omul nostru vazand ca nu o scoate la capat cu dilema, a chemat in ajutor doi specialisti, unul in medicina si altul in psihologie, si pe inteleptul Nouvel Buridan.
Specialistii i-au facut magarului om toate testele posibile, EKG, RH, PH, VSH, RX, RMN, si altele noi inventate intre timp. Psihologul ii arata tot felul de cartonase, cu tot felul de figuri, desene si alte scheme. Rezultatul negativ. Nu se puteau decide in care parte sa incline balanta: om sau magar. Dupa doua saptamani de esec, omul de stiinta se adresa lui Buridan: acum e randul tau, ceilalti au esuat. Buridan ceru doar trei zile sa fie lasat singur cu magarul om. Bine, accepta omul nostru.
Dupa trei zile se reintalnira cu totii, inclusiv savantii doctori care ramasesera, curiosi sa vada rezultatul. Buridan se apropie cu magarul om si ii zise omului de stiinta sa aduca un mar si sa-l puna pe masa. Omul nostru se conforma, aduse un mar si-l puse pe masa. Magarul om se apropie de masa, se inchina, isi facu cruce, apoi lua marul si-l manca. Ceilalti, perplexi. Savantul doctor mai lua un mar si-l puse pe masa. Magarul om, la fel: se apropie de masa, se inchina, facu cruce, lua marul si-l manca. Psihologul mai incerca inca o data. Din nou, la fel. Domnule, zise psihologul, oameni care sa nu se inchine si sa nu-si faca cruce am mai vazut, dar magar sa se inchine si sa-si faca cruce, nu.
In timpul asta, omul nostru de stiinta il lua deoparte pe Buridan si-l intreba: Dom'le e fantastic, dar cum ai facut? Simplu, raspunse Buridan, m-am folosit de foame. L-am tinut 2 zile flamand, apoi am venit cu un mar, i l-am aratat, m-am inchinat si mi-am facut cruce. Cand a intins mana sa-l ia, l-am ascuns la spate. Apoi am repetat figura, pana s-a prins si s-a aplecat, apoi si-a facut cruce si atunci i-am dat marul sa-l manance.
Am mai exersat de cateva ori, apoi am lasat un mar pe masa si am plecat, dar l-am urmarit pe un gemulet. Facea la fel.
Inteligent ai procedat, spuse omul nostru, dar acuma, asa intre noi, chiar crezi ca e om? Domnul meu, raspunse Buridan, habar n-am, dar nu merita?

Zam Fir Pop spunea...

Pentru detalii referitor la problema lui Buridan - de fapt, a măgarului său ... inexistent, citiţi:
http://zamfirpop.wordpress.com/2009/10/25/problema-lui-buridan