duminică, 11 octombrie 2009

Bibliotecile şi ameninţarea califului Omar


Lucien X. Polastron, Livres en feu. Histoire de la destruction sans fin des bibliothèques, Paris: Gallimard, 2009, 543p.; ediţia întâi: Paris: Éditions Denoël, 2004, 430p.

Încă din Antichitate, s-a constatat că acolo unde există cărţi multe, acolo apare şi gândul distrugerii lor. Cărţile trec, adesea, drept subversive sau sunt considerate în serviciul puterii despotice.

Bibliotecile se situează aşadar în inima tuturor conflictelor şi, din păcate, reprezintă mereu una din victimele lor. Voi prezenta câteva episoade. De altfel, unii mistici şi religioşi au socotit că doar cei ignoranţi, “săracii cu duhul”, analfabeţii şi inocenţii pot mântui lumea. Într-un fel, cartea e “dublul” omului: a-i da fac echivalează cu a ucide omul [14].

Acesta a fost şi destinul bibliotecii lui Assurbanipal, fiul regelui sumerian Senncherib. Ridicată în cuprinsul palatului regal de lângă Ninive, biblioteca a fost distrusă, în 612 ante Christum, de o coaliţie formată din oşti venite din Babilon, sciţi şi mezi. Biblioteca adunase aproape jumătate de milion de tăbliţe cuneiforme (ordonate sub 5000 de titluri) [19-22].

Mult mai fragile decât tăbliţele sunt, desigur, papirusurile din Egipt. Biblioteca faraonului Ramses al II-lea conţinea tot felul de cărţi: tratate de teologie sau cu conţinut astrologic, cărţi de vise, manuale de medicină, relatări diverse... O parte a acestor cărţi a fost distrusă în timpul conflictelor religioase, care au însoţit trecerea de la cultul lui Amon la cultul lui Aton. Şi înapoi la cultul lui Amon (pe la 1360-1350). Perşii lui Cambyse au desăvârşit distrugerea, în 525, după o însemnare a lui Herodot [27].

Alexandria a devenit, după cum se ştie, un oraş mitic, datorită savanţilor, exegeţilor, traducătorilor, şcolilor şi numărului cărţilor (care aveau, pe atunci, forma unui sul, a unui rulou).

Unii au spus că biblioteca din Alexandria adăpostea 40.000 de cărţi. Alţii au vorbit de 400.000. Unii au pomenit chiar de un milion. O primă distrugere a avut loc, în anul 48 ante Christum, în timpul unui atac al trupelor lui Caesar. Dar distrugerea nu a fost voită, ci rodul unei întâmplări nefericite.

În schimb, în anul 640 post Cristum, califul Omar (581-644) a distrus-o, urmând un argument foarte precis şi implacabil: “Dacă toate aceste cărţi sunt conforme cu învăţătura din Coran, sunt complet inutile. Dacă susţin altceva decât învăţăturile din Coran, sunt vătămătoare şi periculoase. În ambele cazuri, cărţile se cuvin nimicite” [41].

Din nefericire, distrugerea bibliotecilor nu s-a oprit odată cu inferenţa dilematică a califului.

P. S. În paranteze drepte fac trimitere la paginile cărţii lui Polastron. Imaginea ataşată e a unei biblioteci publice orientale...


Un comentariu:

Remus Octavian Mocanu spunea...

Sa fie ca lucrarea din posesia dumitale are pagini lipsa daca ai sarit de la aventurile piromanilor la Alexandria de la Cezar tocmai la Omar, omitand astfel distrugerile repetate pricinuite de crestinii lui Teofil, si devastarea finala facuta de crestinii lui Chiril (sfantul)? Sau mai degraba in România si azi se scrie istoria "dupa gusturi"

Apoi devastarea musulmanilor pare a fi cea mai nesigura relatare dintre toate, in masura in care e amintita cel mai rar de catre surse; de ex. nici enciclopedia "Britannica" si nici "Americana", cum nici "The Concise Oxford Companion to Classical Literature" n-o mentioneaza, ultima distrugere in toate fiind aceea a crestinilor de la sfarsitul sec. 3 e.n. si inceputul sec. 4 e.n. (au fost mai multe "raiduri pioase" pe la biblioteca, nu numai unul; la ultimul, bomboana pe coliva, fanaticii crestini au sfarsit prin a asasina si seful institutiei, pe filozoful Hipatia, unica femeie matematician a Antichitatii).