luni, 7 septembrie 2009

Umbra arborelui lui Porfir


Arborele lui Porfir este un sistem clasificatoriu / ordonator al categoriilor. Primul care l-a vizualizat, propriu-zis, ca arbore e Boethius. Petrus Hispanus (m.1277), viitorul papă Ioan XXI, îl va numi “arbor porphyriana”.

Sintagma arbor porphyriana (“arbor porphyrii”, “arbor de Porfirio”, “Baum des Porphyrios”) aparţine lui Petrus Hispanus (Summulae logicales, Tractatus II, Kap. 11). Structuri asemănătoare găsim în enciclopediile redactate de Ramon Llull (“Arbor scientiae”, 1295) sau Theodor Zwinger (“Theatrum humanae vitae”, 1565).

Metafora arborelui apare la Francis Bacon (1561-1626), la Descartes şi, în fine, preluată de la Bacon de Diderot, în Enciclopedie. Şi Descartes numeşte cartea lumii ca fiind “arbor scientiae”. Cele şapte arte liberale au fost dispuse, mai întîi, sub forma unui cerc. Apoi au figurat un arbore.

Prin urmare, structura arborescentă (mult invocată în Evul Mediu) se bizuie pe metoda clasificatorie, sugerată de Porphyrios din Tyr, în Isagoga. Porphyrios ordonează în acest chip cele cinci noţiuni fundamentale (predicabilele). De aceea lucrarea lui se va numi şi Quinque voces [Cele cinci voci]. Schema e o structură de genuri şi specii. Ea duce de la “summum genus” la “infima species”.

În sfîrşit, Arbor scientiae [“L’arbre de ciencia”] e o lucrare enciclopedică, redactată de către filosoful şi logicianul Ramon Llull (Raimundus Lullus), în 1295, în catalană. Lucrarea lui va fi tipărită abia în 1482, într-o versiune latină. Llull ordonează 14 domenii în 14 arbori parţiali (elemente, plante, bestii, senzaţii, imaginaţia, morala, doctrina despre societate). Cei 14 arbori sînt concretizaţi/ilustraţi printr-un arbore al exemplelor şi unul al proverbelor (Bonmots). Rezultă, aşadar, 16 arbori.

Iată lista lor completă: 1) arbor elementalis (arborele elementelor); 2) arbor vegetalis (arborele plantelor); 3) arbor sensualis (arborele simţurilor); 4) arbor imaginalis )arborele închipuirii); 5) arbor humanalis (arborele anatomiei umane); 6) arbor moralis (arborele virtuţilor); 7) arbor imperialis (arborele împărăţiilor); 8) arbor apostolicalis (arborele celor 12 apostoli); 9) arbor caelestialis (arborele cerurilor); 10) arbor angelicalis (arborele ierahiilor îngereşti); 11) arbor aeviternitalis (arborele etrnităţii, al vieţii veşnice); 12) arbor maternalis (arborele Maicii Domnului); 13) arbor Jusu Christi (arborele lui Esei); 14) arbor divinalis (arborele divinităţii); 15) arbor exemplificalis (arborele exemplelor); 16) arbor quaestionalis (arborele proverbelor). Fiecare arbore are şapte părţi: a) radices (rădăcinile); b) truncus (trunchiul); c) brancae (ramurile); d) rami (crengile); e) folia (frunzele); f) flores (florile); g) fructus (fructele).

Acest venerabil sistem de ordonare / clasificare a fost criticat de Ludwig Wittgenstein: o ierarhie clasificatorie a unor categorii definite nu e cu putinţă. Deleuze şi Guattari înlocuiesc structurile arborescente cu rizomul. În rizom, totul e marginal şi totul e în relaţie cu tot.

În încheiere, aş aminti arborii genealogici, care nu au o legătură strânsă, totuşi, cu arborele lui Porfir. Ascendenţa lui Iisus Christos este figurată prin Arborele lui Esei.

P. S. Aş observa, cu toate acestea, că sub coroana arborelui lui Porfir, oricât de deasă, nu e deloc umbră.

Niciun comentariu: