sâmbătă, 26 septembrie 2009

Platon: alegoria peşterii


Pentru a-l face pe Glaukon să înţeleagă ce raport este între sensibil şi inteligibil, Socrate îi prezintă următoarea alegorie. Textul e mai curând citat decât citit de studenţi. Pentru acest motiv, voi rezuma fragmentul destul de lung din Republica (VII, 514a-517c).

Mai mulţi oameni se află într-o peşteră, înlănţuiţi cu faţa la un zid. Îndărătul lor, de-a lungul unui perete asemănător „paravanului scamatorilor”, sunt purtate „felurite obiecte”, „statui de oameni ca şi alte făpturi de piatră sau de lemn, lucrate în chipul cel mai divers” (514c-515a).

Unii purtători de obiecte „scot sunete”, alţii merg tăcuţi. Umbrele proiectate pe zid de focul aprins în spatele indivizilor trec, în mintea privitorilor înlănţuiţi, drept realitate (adevăr). Dacă unul dintre ei ar fi eliberat şi constrâns să privească în spate, „spre lumina” focului aprins în peşteră, ar încerca în acest moment o mare suferinţă, încât „din pricina strălucirii focului n-ar putea privi spre obiecte” (515c). Durerea ochilor ar fi, desigur, mult mai acută în cazul în care unul dintre prizonieri ar fi scos din cavernă.

Pentru a sugera efectul imediat al acestei răsuciri şi eliberări, Platon recurge la o metaforă a orbirii (metaforă ce poate fi aflată şi în scrierile lui Aristotel, Theophrast sau Plotin). Socrate îl întreabă pe Glaukon dacă insul eliberat, cu ochii „umpluţi de strălucire” ar putea desluşi ceva din realitate (515e-516a). În nici un caz, recunoaşte Glaukon. El va trebui, mai întâi, să se obişnuiască.

Prin urmare, orbirea e temporară. Pentru a se deprinde cu lumina, cel eliberat va trebui să privească mai întâi umbrele, apoi „oglindirile” lucrurilor şi, abia în cele din urmă, lucrurile însele. Cu timpul, el va putea privi reflexia soarelui în apă şi, în sfârşit, astrul solar, strălucind inflexibil în văzduh.

În consecinţa acestui moment, el va înţelege că soarele „determină anotimpurile şi anii”, fiind stăpânul absolut al lumii sensibile. Soarele e, într-un fel, „răspunzător şi pentru toate imaginile acelea, văzute” de om în peşteră (516c-d).

Saltul către inteligibil se face analogic. Există şi o ştiinţă speologică: aceea a prezicerii, a conjecturii cu privire la viitor, în baza observaţiei succesiunii umbrelor (516c: cel ştiutor e acela care poate ghici din şirul şi dispunerea umbrelor viitorul).

Există şi o orbire secundă, ce îl încearcă pe individul care se întoarce în peşteră, în faţa zidului: „oare nu ar avea ochii plini de întunecime, sosind deodată dinspre lumea însorită?” (516e). În acest caz, el ar interpreta din nou umbrele. Şi s-ar descurca mai rău decât cei care rămân „totdeauna legaţi”.

Şi finalul: „Iată, dragă Glaukon, [analogia]: domeniul deschis vederii e asemănător cu locuinţa-închisoare, lumina focului din ea – cu puterea soarelui. Iar dacă ai socoti urcuşul şi contemplarea lumii de sus ca reprezentând suişul sufletului către locul inteligibilui, ai înţelege bine ceea ce eu nădăjduiam să spun...

Opiniile mele însă acestea sunt, anume că în domeniul inteligibilului, mai presus de toate este ideea Binelui, că ea este anevoie de văzut, dar că, odată văzută, ea trebuie concepută ca fiind pricina pentru tot ce-i drept şi frumos; ea zămisleşte în domeniul vizibil lumina şi pe domnul acesteia, iar în domeniul inteligibil, chiar ea domneşte, producând adevăr şi intelecţie [producând adevăr şi putinţa de a-l sesiza]” [517b-c).

Fragmentul de mai sus poate fi sistematizat astfel.

El oferă: a) sugestia că există două lumi simetric dispuse şi opuse, ca umbra şi lumina, ca falsul şi adevărul, ca simulacrul şi realitatea; b) ideea că parcursul cognitiv e unul de ordin vizual; c) sugestia că între arhetip [Idee, Formă] şi imaginea lui e o relaţie de asemănare: imaginea e „acelaşi în stare de dublură”; cunoaşterea se desfăşoară, aşadar, în cadrul unei paradigme a asemănării; d) sugestia că la adevăr se poate accede (şi) prin imagine (umbră), prin semnul sensibil; e) convingerea că sensibilul e numai skia, umbră, himeră; f) convingerea că adevărul poate fi, în cele din urmă, văzut, sesizat direct, chiar dacă printr-o operaţie de ordin intelectual dureroasă; g) credinţa că accesul la adevăr cere o conversiune a fiinţei şi privirii, o „răsucire” a sufletului...

Toate aceste sugestii se vor transmite în gândirea medievală (prin sfântul Pavel, filosofii neo-platonicieni, sfântul Augustin etc.).

V. G.

9 comentarii:

MariS spunea...

Mitul pesterii mai admite si o alta interpretare. Trei trepte trebuie sa urce omul pana la iluminare. Aceste trei trepte sunt raspunsurile la trei feluri de intrebari, intrebari cu un grad de profunzime din ce in ce mai mare. Prima intrebare e pentru omul inlantuit in propriile iluzii si suna asa: CUM sunt lucrurile? Pentru raspuns e suficient sa priveasca la umbrele lor. Nivelul maxim atins: savantul. A doua intrebare e pentru omul care si-a intors privirea catre sine: CE sunt lucrurile? Nivelul maxim: filozoful. A treia intrebare si cea mai dificila e pentru omul iluminat: DE CE sunt lucrurile?
Nivelul maxim: inteleptul si teologul. Pentru raspuns trebuie sa-L 'vezi' pe Cel ce le-a creat.
MariS

Valeriu Gherghel spunea...

Interesant comentariu la comentariu! Numai că îl găsesc destul de departe de textul lui Platon, unde nu e vorba nici de întrebări, nici de cifra 3, nici de filosofi, nici de teologi...

Când interpretăm un text (mai cu seamă unul de prestigiul aceluia redactat de Platon)e bine să rămânem în preajma lui. Eu am încercat o simplă "close reading", o simplă actualizare semantică a unui pasaj din "Republica".

Spunând că acolo e vorba, în realitate, de trei întrebări, una mai dificilă decât alta,nu facem decât să suprainterpretăm textul. Găsim în el nu ceea ce spune textul cu adevărat, dar ceea ce ne-ar plăcea să spună...

MariS spunea...

Nu contest efortul dvs. Numai ca mitul pesterii nu trebuie citit doar ad literam, el are adancime.
Dupa prima citire am ramas cu aceeasi explicatie (ma rog, pe aproape) pe care ati dat-o si dvs. in text. Dar mitul pesterii se cupleaza perfect cu filozofia lui Platon, este o sinteza alegorica.
Oamenii inlantuiti sunt oamenii care dau importanta lucrurilor, adica umbrelor, pentru ca in filozofia lui Platon sensibilul e umbra si copia multiplicata a eidos-ului. Ideea sau eidos-ul e adevarata esenta a lucrurilor. Si ea nu tine de sensibil ci de inteligibil, de spiritual. Iar eidosul, la randul sau, este generat de eidos-ul eidos-ului, adica Binele sau Ideea Suprema.
In mitul pesterii, tocmai pentru a da relevanta filozofiei, Platon substituie lucrurile cu umbrele de pe peretii pesterii, focul din spatele celor inlantuiti cu lumina inteligibila, papusile sunt ideile sau adevarata esenta a lucrurilor vazute ca umbre, iar soarele reprezinta Ideea Suprema, Binele.
Cele trei intrebari de care vorbeati nu sunt altceva decat etichete ale celor trei stari sau etape ale parcursului initiatic al iluminarii. CUM este prima stare, in care omul nu-si pune problema esentei lucrului si nici a sensului sau ratiunii de-a fi a acelui obiect, ci il intereseaza numai cum se manifesta el in diverse situatii. Si ajunge sa stabileasca niste legi fizice. CE este eticheta pentru a doua stare, cand nu-l mai multumeste sa stie CUM este obiectul, ci cauta sa inteleaga esenta sa. Or esenta sa e eidos-ul si e atinsa numai prin inteligibil. Iar DE CE e simpla eticheta a starii celui care nu se multumeste cu cunoasterea legilor fizice ale obiectului, nici plusata de cunoasterea esentei lui, ci vrea sa stie si 'sensul' obiectului, ratiunea sa de-a fi, adica de ce exista el. Poate ca aici, la cel din urma stadiu, am plusat nitel, dar am intuitia ca Platon nu ar fi contrazis.

Valeriu Gherghel spunea...

Oricum, cred ca sunteti de acord, nu exista interpretare finala. Si, in exegeza, nimeni nu poate avea ultimul cuvant...

Comentariul meu poate fi completat, asadar, de interpretarea Dvs. ceva mai indrazneatza, mai simetrica...

Ramane sa va multumim pentru atentia cu care ne urmariti blogul...

MariS spunea...

Sunt intru totul de acord cu dvs. E chiar foarte bine sa ne completam si sa dialogam in general, pentru ca numai asa aprofundam temele. Si cred ca suntem in spiritul lui Platon folosind dialogul!

Si eu va multumesc pentru ca faceti un lucru cu totul special la care putini se avanta: sa mentineti treaza dorinta de cunoastere si de inaltare spirituala!

Mariana spunea...

Oare la aceste 3 intrebari.....s-a gasit VREODATA un raspuns?
De cuvinte ...ce sa zic, e sacul plin.
Eu nu am vazut RASPUNSUL la cele 3 intrebari = la nimeni!!!
fie el savant, filozof sau teolog

Mariana spunea...

Oare la aceste 3 intrebari.....s-a gasit VREODATA un raspuns?
De cuvinte ...ce sa zic, e sacul plin.
Eu nu am vazut RASPUNSUL la cele 3 intrebari = la nimeni!!!
fie el savant, filozof sau teolog

Mariana spunea...

Oare la aceste 3 intrebari.....s-a gasit VREODATA un raspuns?
De cuvinte ...ce sa zic, e sacul plin.
Eu nu am vazut RASPUNSUL la cele 3 intrebari = la nimeni!!!
fie el savant, filozof sau teolog

MariS spunea...

Nu RASPUNSUL e cel mai important aici, ci CAUTAREA si dorinta sincera de a-l afla. Trebuie sa ai o TINTA si sa urci spre ea.