duminică, 27 septembrie 2009

Peştele care răspunde la telefon


Un editor serios din Marea Britanie, John Murray, a publicat o carte cu titlul Fish Who Answer the Telephone and Other Bizzare Books semnată de Russell Ash şi Brian Lake. Ciudăţenia e că lucrarea – care se vinde bine – cuprinde doar o lungă listă cu titlurile caraghioase sau amuzante a vreo mie de cărţi publicate în ultimii 150 de ani.

În catalogul astfel alcătuit (la englezi, spre deosebire de noi, există o evidenţă a tuturor apariţiilor editoriale, şi nu de azi, de ieri) figurează, de pildă, pe lângă Peştele care răspunde la telefon (1937), şi un tratat despre Longevitatea gândacilor de bucătărie privaţi de hrană (1957), sau un ghid practic Pentru a-ţi înţelege broasca ţestoasă, o carte de M. Macula, Treizeci de ani cu bananele (1991), un serios manual, Cum să tragi o linie dreaptă, din 1887, sau Cum să fabrici o bombă atomică în bucătărie (1951).

Din ilarianta listă de titluri (autentice), urmate de rezumate minuţioase, nu lipsesc nici Cum să scrii dormind (1985) sau Ce să spui când vorbeşti despre tine însuţi (1985). E de observat că partea leului pe listă o deţin aşa-zisele cărţi practice, extrem de abundente în a doua jumătate a secolului XX. Volumul semnat de Ash & Lake se vinde la raionul de umor existent în toate librăriile englezeşti care se respectă.

Aş completa această listă cu câteva contribuţii filosofice. Pe lângă mai sus amintitul volum Ce să spui când vorbeşti despre tine însuţi, eu aş recomanda şi Ecce homo, mărturisirea lui Nietzsche, cu cele patru subtitluri ale sale: De ce sunt atât de înţelept, De ce sunt atât de deştept, De ce scriu cărţi atât de bune, De ce sunt un destin. E vorba, cu siguranţă, de un cod al modestiei, umilinţei şi smereniei (ca să mă exprim oarecum tautologic).

Aş mai face adaos pierdutul tratat al sofistului Gorgias, Despre nimic şi aş oferi, bineînţeles, o carte cu paginile goale, spre fericirea cititorului. Nu aş uita nici eseurile lui Montaigne, Despre canibali, Că nu trebuie să judecăm fericirea noastră decât după moarte (când oricum nu mai contează!) şi, în fine, Despre cele trei bune soţii. Se înţelege de la sine că aş pune, de asemenea, în coşul de cumpărături şi Platon şi ornitorincul intră într-un bar.

În final, aş recomanda Lauda prostiei / nebuniei [Laus stultitiae] a lui Erasm din Rotterdam. Lista rămâne larg deschisă.


V. G. 

P. S. Voi ilustra această modestă notă cu o Arcă a nebunilor, modernă, trasată în ferme culori acrilice.

Un comentariu:

Valeriu Gherghel spunea...

Aş adăuga seriei citate în notă următorul titlu: Hannes Stein, "Cum m-am lăsat de gândit. Mic tratat pentru intelectuali epuizaţi", Bucureşti: Nemira, 2007, din care voi cita acest minunat fragment:

"Există exemple extreme despre felul în care pălăvrăgitul continuu poate sufoca gândirea... Vorbind neîntrerupt, torenţial, ne creăm un vid în cap şi ne curăţăm adâncurile de orice rest de judecată. Ne astupăm urechile, nu cumva să ne mai picure cineva înăuntru pricepere, ca pe o otravă. Prin urmare, deschideţi gura şi daţi-i bătaie! Vorbiţi pe şleau. Problema e numai una: Despre ce?".

Ideea că pălăvrăgitul sufocă gândirea a fost susţinută, mai demult, şi de Martin Heidegger.

Concluzie: vorbiţi cât mai puţin!!!