miercuri, 16 septembrie 2009

Frumosul la Plotin: enneada I: 6


Plotin nu face distincţie între frumosul “natural” şi frumosul artefactelor. Nici un gânditor grec nu face, deocamdată, o atare deosebire. Plotin vorbeşte, astfel, despre frumuseţea fulgerului pe cerul nopţii, despre frumuseţea Soarelui ori a aurului. Şi nu se referă deloc în termeni separaţi la frumuseţea unei statui sau a unui poem. Frumuseţea este de un singur tip. Mai mult: Plotin nu aşază discuţia într-un context estetic. Contextul discuţiei rămâne peste tot ontologic. Frumosul caracterizează lucrurile sensibile. Dar Plotin pare a dispreţui frumosul care se oferă numai simţurilor “trupeşti”.

În al doilea rând, autorul enneadelor face distincţie între frumosul care se “manifestă” în corpuri, frumosul faptelor, al ştiinţelor, al virtuţilor, pe de o parte, şi frumosul inteligibil, frumosul Principiului divin, pe de alta. Frumosul corpurilor e sesizat de către ochiul “trupesc”. Dar frumosul divin se revelă numai sufletului, după o prealabilă purificare şi iniţiere. Frumosul divin nu se oferă în chip imediat. El presupune un itinerariu, o ascensiune a sufletului, un urcuş, o “dialectică” de ordin erotic. La capătul acestei ascensiuni, uneori, intelectul [nous] poate sesiza miraculoasa frumuseţe a Principiului divin [a Unului-Bine].

Când Plotin vorbeşte de un frumos al corpurilor, de unul al faptelor sau de un frumos al virtuţilor, el nu propune mai multe specii de frumos. Frumosul e unul singur. Şi nu e greşit să spunem că, pentru gânditorul neoplatonician, numai divinitatea e la propriu frumoasă. Tot ceea ce există sub ea participă la frumos, numai. Dar este frumos în diferite grade. Un lucru oarecare e mai mult sau mai puţin frumos, însă nu e frumos într-un mod radical diferit de Principiu. Lucrurile însele se prezintă, în schimb, ca suferind de dispersie. Corpurile, acţiunile / faptele, ştiinţa şi virtuţile constituie o scară a frumosului [un frumos care vine spre suflet, interiorizându-se], frumos care culminează cu frumuseţea divinităţii [a Unului-Bine]. Dar ele reflectă, fiecare în parte şi în mod imperfect, unul şi acelaşi Frumos [frumosul Fiinţei, al Unului-Bine].

În al treilea rând, întreaga dezbatere [din enneada I: 6] ignoră contextul homoerotic, în care meditaţia lui Platon s-a dezvoltat iniţial. Plotin respinge categoric iubirea de natură homosexuală. Aşa cum există un singur frumos, există o singură iubire veritabilă: şi ea se manifestă faţă de divinitate. În viziunea lui Plotin, iubirea este întotdeauna iubire faţă de Principiul divin. Chiar când iubim fiinţe muritoare. Tocmai de aceea, când iubim ceva sau pe cineva, iubim de fapt reflexul divinităţii în acel ceva [sau cineva]. O iubire de acest gen nu ţine de psihologie şi nu e explicabilă psihologic; ea aparţine teologiei şi se poate comenta numai în termeni teologici.

În al patrulea rând, în deosebire de filosofii anteriori [în deosebire de un Cicero care defineşte frumosul ca armonie a părţilor, ca simetrie însoţită de culoare], pentru Plotin frumosul vine din participarea unei entităţi la o Formă anume [care nu este alta decît Forma frumosului]. Frumosul numeşte o anume desăvărşire a lucrurilor. La limită, frumosul devine una cu Fiinţa. Frumosul semnalează aşadar o desăvârşire ontologică. Unul-Bine e frumos pentru că e perfect, fiindcă îşi este suficient sieşi.

Şi, în al cincilea rând, accesul la frumos nu mai este la Plotin o împăcare a sufletului cu el însuşi, o liniştire a lui după zbaterea anterioară: accesul la frumos e de ordin dramatic. Percepţia frumosului se defineşte ca ptoêsis [care e o zguduire violentă a sufletului]. Frumosul trezeşte cu adevărat în privitor [şi amant] o pătimire, în sensul etimologic al termenului grec. Trăirea frumosului înseamnă de fapt suferinţă.

Appendix: Plotin şi reprezentările de la Dura-Europos

Dar ce tip de artă e în acord cu această concepţie despre frumos? Un răspuns aflăm din Istoria esteticii a lui Wladyslaw Tatarkiewicz (Bucureşti: Editura Meridiane, 1978, vol.I: “Estetica antică”, p.470]: “Tipul de pictură care ar decurge logic din estetica lui Plotin a înflorit în realitate pe atunci. Săpăturile de la Dura-Europos* au arătat că această pictură exista încă în secolul I. e.n.


(a) În reprezentarea obiectelor, s-a făcut încercarea de a-l elimina pe privitor şi efectul lui incidental, astfel încât obiectul îşi revela numai trăsăturile permanente. Fiecare obiect era reprezentat, aşadar, în mărimea, coloritul şi forma lui reală, sub o lumină uniformă, fără umbre şi pe un singur plan, fără perspectivă. (b) Obiectul astfel reprezentat nu avea nici un contact cu spaţiul înconjurător, nu atingea nici măcar pământul şi părea suspendat în aer. (c) Era însă înfăţişat meticulos, fiecare detaliu fiind redat ca şi când atenţia s-ar fi concentrat exclusiv asupra lui. (d) Această concentrare asupra unui singur plan a pricinuit dispariţia profunzimii. Corpurile şi-au pierdut masa şi greutatea. Şi, cu toate că picturile reprezentau corpuri reale, ele nu reproduceau tiparul şi caracterul lumii reale. Transformau în schimb lumea reală într-un înveliş străveziu al lumii spirituale. (e) Apoi, formele reale erau înlocuite de forme schematice, iar formele organice de forme geometrice. Artistul făcea eforturi istovitoare de a reda realitatea în chip fidel în toate amănuntele ei, dar în fapt o transforma şi introducea în ea o ordine şi un ritm diferite. Astfel, în spiritul lui Plotin, el încerca să depăşească fenomenele materiale şi să obţină o viziune şi o comuniune nu cu sculptura, ci cu divinitatea sculptată.

Astfel, “nu este vorba de o viziune, ci de alt fel de a vedea: extazul” [Enneade, VI.9].

Tatarkiewicz se referă, probabil, la imaginile votive, păstrate în basilica aflată în aşezarea Dura-Europos. Concepţia lui Plotin despre frumos impune, desigur, un program reprezentativ hieratic, sever, asemănător programului din care decurg icoanele şi picturile bizantine, de mai târziu (caracterizate printr-o similară abolire a perspectivei, a umbrelor, a pluridimensionalităţii etc.).

* Dura-Europos e o localitate în Siria. Întemeiată de unul dintre comandanţii lui Alexandru Macedon, cetatea este distrusă, în urma unui război dintre perşi şi romani, în secolul al III-lea p. Ch. Redescoperită în secolul XX, arheologii îi cercetează ruinele începând cu deceniul al treilea. Unul dintre cercetători a fost Franz Cumont, istoric prestigios al religiilor romane. S-au păstrat la Dura-Europos ruinele unei sinagogi şi ale unei basilici cu zidurile pictate. La această pictură se referă Wladyslaw Tatarkiewicz.

Niciun comentariu: