miercuri, 23 septembrie 2009

Filosofia şi eternul feminin


Frédéric Pagès, licenţiat în Filosofie şi unul din condeiele redutabile de la “Canard enchaîné” (o vestită publicaţie satirică), unde interviurile lui mai degrabă imaginare au nesmintit un enorm succes, publică periodic şi mici cărţi, neconformiste şi spirituale, în care formaţia lui academică şi umorul se amestecă într-un chip simpatic.

După Descartes şi cânepa [iarba]: De ce să te muţi în Olanda ? [Descartes et le cannabis: Pourquoi partir en Hollande? Éditions Fayard, “Mille et une Nuits”, 1996], şi Viaţa sexuală a lui Immanuel Kant [La vie sexuelle d’Emmanuel Kant, 1999; volumul e semnat cu pseudonimul Jean-Baptiste Botul, “filosof oral”, şi a fost tradus şi la noi], o nouă cărţulie provocatoare, de 80 de pagini, intitulată A filosofa sau arta de a lua piuitul femeilor [Philosopher ou l'art de clouer le bec aux femmes] a apărut sub semnătura lui la Éditions Fayard, “Mille et une Nuits”, în 2007.

Constatând enigmaticul fenomen al numelor foarte puţine de femei din istoria gândirii (în secolul al XX-lea, doar trei: Hannah Arendt, Simone Weil şi, parţial, Simone de Beauvoir…), el se porneşte să le caute prin timp, de la Aspasia lui Pericle, la Hypathia din Alexandria (martirizată de gloatele creştinilor fanatici) şi până la Julie de Lespinasse, în secolul al XVIII-lea, găsind destule, mai ales în dormitoarele filosofilor.

Vrând să demonstreze că filosofia nu e misogină, că ea e un “no sex land”, “o zonă neutră, o Elveţie a gândirii", Pagès se lansează în paradoxuri ilariante şi anecdote hazoase, care, cu siguranţă, le vor intriga pe feministe. Deşi scopul şi intenţia autorului sunt mai mult decât nobile.

Frédéric Pagès sugerează un fapt doar în aparenţă uimitor: contribuţia filosofică a sexului frumos s-a manifestat îndeosebi în oralitatea de tip socratic, mai cu seamă în epoca glorioasă a saloanelor. Dar acest timp al sensibilităţii şi gingăşiei metafizice a trecut: seriosul masculin a luat hăţurile în mână şi predică o înţelepciune seacă de la înălţimea catedrelor universitare.

Morala cărţii lui Pagès este următoarea: discursul filosofic feminin s-a învăluit dintotdeauna în umilinţă, discreţie şi pudoare. Femeile au filosofat neîndoios. Dar metafizica lor a fost îndeosebi o filosofie de buduar. Femeilor nu le-a păsat prea tare de posteritate şi glorie. Ele s-au mulţumit să-i educe pe bărbaţi [id est pe barbari]. Şi, nu încape vorbă, au reuşit…

Să sperăm că Philosopher ou l'art de clouer le bec aux femmes va fi tradusă cât de curând în româneşte.


Recomandăm, de asemenea, lectura volumului următor: Histoire des femmes philosophes, de Gilles Ménage. Autorul a tipărit acest ilustru tratat în 1690. Gilles Ménage a fost profesorul particular al Doamnei de Sévigné şi al Doamnei de Lafayette. În Histoire des femmes philosophes, el întocmeşte o listă exhaustivă a femeilor-metafizician, după însemnările istoricilor antici, însoţind-o de referinţe şi ilustraţii elocvente.

Am inaugurat această notă cu imaginea eterică a unei femei-filosof.


Niciun comentariu: