duminică, 20 septembrie 2009

Enigmele lui Alcuin


Adesea, dialogul medieval face uz de “enigme”. O enigmă e o propoziţie interogativă obscură al cărei răspuns poate fi la fel de obscur, dar, mai cu seamă, neaşteptat. Cu toate că astăzi nu se mai discută despre enigme, enigma este una din cele mai importante figuri retorice.

Au comentat-o Aristotel (care vede în enigmă ceva înrudit cu metafora), Cicero, Quintilian. Acest procedeu poate fi identificat, de pildă, în textul lui Alcuin (735 - 804), intitulat Dialogul cu Pippin. În treacăt fie spus, Alcuin a redactat câteva manuale, lipsite de originalitate, dar care au cel puţin farmecul naivităţii.

Cleric englez, magistru la şcoala din York, Alcuin a fost, către sfârşitul secolului al VIII-lea, principalul educator al lui Charlemagne şi şeful şcolii imperiale de la Aachen. El a supravegheat reforma carolongiană. Acest învăţat a compus, în scop pedagogic, o serie de enigme. Dialogul cu Pippin (Pippin a fost unul din fiii lui Charlemagne) arată lămurit în ce chip jocul metaforic din dialogul medieval devine adeseori enigmatic. Să citim câteva exemple amuzante. Învăţătorul întreabă şi ucenicul răspunde:

Ce este somnul? Imaginea morţii.
Ce este capul? Coroana trupului.
Ce este trupul? Casa minţii.
Ce sunt dinţii? Pietrele de hotar ale hranei.
Ce sunt buzele? Uşa gurii.

Ce este luna? Ochiul nopţii, dătătorul de rouă; profetesa apelor.
Dar stelele? Călăuza [pilotul] corăbierului; podoabele nopţii.

Ce este norul? Noaptea zilei; întunecarea privirii.

Ce este vântul? Principiul mişcător al apelor.

Ce este pământul? Maica a tot ce creşte; doica vieţii; devoratorul a tot ce e viu.

Ce este aceea care este şi totodată nu este?
Nimicul [neantul].

- Ce este un vestitor mut?
- Ceea ce ţin în mână.
- Şi ce ţii în mână?
- O epistolă.

- Un necunoscut fără limbă sau glas mi-a vorbit,
nu a existat niciodată înainte;
nu a început să existe din acel moment;
nici nu va exista din nou;
nu l-am auzit sau cunoscut nicicând.
- A fost visul tău.

Cum poate un lucru să fie şi în acelaşi timp să nu fie?
Nominal şi nu aievea. [Despre realităţile doar nominale discută şi Spinoza].

Am văzut moartea iscând viaţa. Dar viaţa a suflat şi moartea a murit.
Răspuns: frecarea beţelor a fost produs focul, dar focul a consumat beţele.

Dialogul începe cu întrebări simple şi răspunsuri metaforice. Când discuţia se referă la chestiuni de cosmologie, metaforele fac loc literalului, dar răspunsurile imită enigmele. Când Alcuin întreabă “Ce este un miracol” (în engleza veche creatura e adesea numită “miracol” sau “minune”), Pippin răspunde cu o enigmă veritabilă, numind imaginea trecătoare şi disparentă din apă.

Acest joc nevinovat ajunge, totuşi, la adevărate paradoxe metafizice. Enigma vorbeşte de realitatea a ceea ce nu este, a ceea ce nu are fiinţă. Astfel, dialogul devine o structură narativă pentru enigme (ghicitori).

Niciun comentariu: