luni, 14 septembrie 2009

Credo quia absurdum


Această sintagmă este adesea atribuită lui Tertullian, deşi nu se găseşte întocmai în scrierile sale. Literal, Tertullian scrie (în tratatul De carne Christi, 5): “Crucifixus est Dei filius: non pudet quia pudendum est; et mortuus est Dei filius: prorsus credibile est, quia ineptum est; et sepultus resurrexit: certum est, quia impossibile”.

Aş traduce acest argument după cum urmează: “Fiul lui Dumnezeu a fost crucificat: nu e o ruşine, tocmai fiindcă [chiar dacă] e un fapt de ruşine; şi a murit fiul lui Dumnezeu: [faptul morţii] e întru totul credibil, tocmai fiindcă [chiar dacă] e o inepţie; şi a înviat din mormânt; e cert, tocmai fiindcă [chiar dacă] e imposibil”.

Interpretarea acestui text depinde de sensul lui quia. Conjuncţia quia introduce, de regulă, un temei, un motiv, o raţiune; ea se traduce prin expresia: tocmai pentru că... Aici ea nu face decât să reitereze atributele complet scandaloase ale crucificării, morţii şi învierii. În ochii lui Markion, adversarul lui Tertullian, răstignirea, moartea şi învierea lui Iisus reprezintă tot atâtea ipostaze ale improbabilului.

Pentru Tertullian, tocmai extrema improbabilitate a evenimentelor amintite e raţiunea pentru care trebuie să acceptăm adevărul şi realitatea lor: da, Iisus a a fost pus pe cruce; e stupid şi, în acelaşi timp, incontestabil; şi a murit; acest fapt rizibil e, totodată, incontestabil; şi, la urmă, a înviat; acest fapt incredibil e, de asemenea, incontestabil.

În raţionament, certitudinea decurge, în chip neaşteptat, tocmai din improbabilitate. Iar improbabilitatea nu e temeiul unei credinţe oarbe, cum se crede, ci temeiul perfect raţional pentru care cele trei fapte se cuvin acceptate în literalul lor incredibil şi stupid.

În La philosophie au Moyen Age (Paris, 1944: 97-98), Étienne Gilson scrie: “Dacă prorsus credibile, quia ineptum est sau certum quia impossibile est înseamnă pur şi simplu: trebuie să credem acest lucru, de vreme ce credinţa priveşte tocmai incomprehensibilul, şi tocmai de aceea este cert, de vreme ce credinţa este mai sigură decât raţiunea, Tertullian nu a spus nimic original.

Dacă, dimpotrivă, înţelegem literal acest dublu quia [în textul lui Tertullian quia apare, totuşi, de trei ori!; n.m., V. G.], textul său va spune că tocmai inepţia / stupiditatea însăşi a dogmei este ceea ce justifică acceptarea credinţei, aşa cum imposibilitatea îi garantează certitudinea. Oare aşa a gândit Tertullian? Putea s-o facă". 
Fireşte, în calitate de orator obişnuit cu raţionamentul probabil, Tertullian era în stare.

Textul lui Tertulian nu trebuie luat aşadar ca o simplă declaraţie de credinţă. El conţine mai mult decât afirmaţia temerară a unor adevăruri care trebuie acceptate aşa cum sunt. Textul lui Tertullain este un argument, chiar dacă un argument riscant.

Acesta e sensul pe care mizează şi Robert D. Sider în articolul intitulat “Credo quia absurdum” şi publicat în Classical World, 73 (1980), pp.417-419.

Niciun comentariu: