vineri, 11 septembrie 2009

Bestiar imposibil: himera


În tratatele medievale de logică, himera (grafia acestui substantiv rămâne indecisă: „chimera”, “chimaera”, "chimaira", chiar “symera”) e un exemplu de entitate imposibilă. Este, cu o sintagmă latină, o pildă ilustră de ens impossibile. Nu există, nu a fost văzută de nimeni, vânătorii nu au întâlnit-o în codri, alături de unicorn, nu are un loc propriu. Şi, cu toate acestea, filosofii îi ştiu bine numele.

Ca atare, medievalii discută cu o ironică seriozitate , dacă pot spune astfel, despre adevărul sau falsitatea propoziţiilor care vizează o atare făptură. Ei obişnuiesc să citeze: (i) “nihil et chimera sunt fratres” (nimicul şi himera sunt fraţi); (ii) “chimera est opinabilis” (himera este un obiect de opinie, un imaginabil); (iii) “chimera est intelligibilis” (himera este un obiect de intelecţie, un inteligibil); (iv) “chimera est significabilis” (himera e referentul unui nume sau al unei propoziţii).

Chiar dacă astfel de enunţuri nu dovedesc câtuşi de puţin realitatea himerei, ele sugerează măcar posibilitatea de a gândi o astfel de entitate. Ea pare a fi un obiect mental, ceva numit de aceiaşi gânditori medievali ens diminutum (fiinţă împuţinată).

Himera provine, desigur, din imaginarul homeric: găsim o descripţie a himerei (chimaira) în Iliada (VI: 181): himera e un hybrid cu cap de leu, trup de capră şi coadă de şarpe. Mult mai târziu, la Apollodor, himera primeşte un aspect inedit: ea are partea din faţă de leu, coada de şarpe şi un al doilea cap, de capră, localizat în centru.

În Evul Mediu, enciclopediile consemnează că himera are coadă de şarpe, tors de femeie şi un cap de leu sau de bou. Un glosator meticulos notează pe marginea unui manuscris: “Nota quos symera [chimera] est animal fictum compositum ex capite leonis, ex cauda draconis et ex ventre virginis” [Ia aminte că himera e un animal închipuit, compus dintr-un cap de leu, dintr-o coadă de dragon şi dintr-un trup de femeie]. În consecinţa acestei viziuni, himera devine un simbol al femeilor pierdute.

Cum vedem, înseşi fiinţele imposibile se află într-o continuă metamorfoză, de la o enciclopedie la alta, de la un autor la altul, de la un ev la altul…

În context filosofic, himera apare pentru prima dată în dialogul lui Platon, Phaidros (229d). Socrate afirmă decis că nu e dispus să explice natura monştrilor şi a altor “plăsmuiri nemaiauzite” (sunt amintiţi Pegasul, Gorgona şi tragelaphos, ţap-cerbul, care e citat şi de Aristotel, în De interpretatione). Din Republica (IX, 588c), rezultă că sufletul omenesc e o entitate mai complexă decît himera, skylla sau cerberul. În fine, în dialogul apocrif Axiochos, atribuit lui Platon (369c), skylla şi centaurul exemplifică non-existentul.

Antichitatea nu va cultiva, totuşi, calul cu aripi. Numitul Pegas devine un personaj însemnat abia la Giordano Bruno (Cabala calului pegasean) şi, mult mai tîrziu, la Willard Van Orman Quine (Word and Object). După cum ştim, locul şi prestigiul himerei au fost luate, astăzi, de inexistentul rege pleşuv al Franţei, care poartă încălţări categorice, legate cu şireturi ipotetice.

Culoarea acestor minunate încălţări încă nu a fost stabilită cu precizie…

Niciun comentariu: