sâmbătă, 1 august 2009

Vedeţi cu adevărat ceea ce priviţi?



A apărut la sfârşitul anului 2008, un volum care merită cu siguranţă citit (sau, cel puţin, răsfoit). Mă refer, desigur, la cartea lui Daniel Arasse, Nu vedeţi nimic, traducere de Laura Albulescu, Bucureşti: Editura Art, 2008. 176p., 24 reproduceri color.

Cartea lui Daniel Arasse (1944-2003) frapează în primul rând prin stilul dezinvolt, chiar frivol pe alocuri (în special în capitolul despre „Blăniţa Magdalenei”), dar nu mai puţin prin umor. În al doilea rând, prin ingeniozitatea exegetică. Daniel Arasse are ochiul versat al unui detectiv de odinioară, al părintelui Brown, să zicem.

Pentru acest spectator pasionat, niciodată o imagine oarecare nu e întru totul ceea ce pare a fi. Nici măcar celebrul nud al lui Tizian, Venus din Urbino. Imaginea conţine un amănunt încă neobservat, un gest, o postură, un obiect a cărui existenţă rămâne adeseori pur şi simplu inexplicabilă (pentru ochiul profan).

Ce caută, de exemplu, într-o Bunăvestire făptura unui melc? De ce este atât de bogat şi de lung părul Mariei Magdalena? Şi, în definitiv, cine este cu adevărat Maria Magdalena? Abia prin schiţarea unui răspuns la aceste întrebări (şi la altele), începem să vedem cu limpezime ceea ce până nu de mult era o reprezentare amestecată şi obscură.

Pentru a explica Venus din Urbino, Daniel Arasse reconstituie atitudinea erotică a unui timp revolut: cel al Renaşterii. În acest scop, el a citit tratatele despre mariaj ale teologilor scolastici şi consideraţiile filosofilor cu privire la „esenţa” femeii. A verificat istoria sensibilităţilor şi devenirea lor în timp. A văzut legătura dintre tabloul lui Tizian şi replica modernă realizată de Manet (Olympia).

În al treilea rând, Daniel Arasse e un autor care are însuşirea de a transmite bucuria descoperirii. Ceaţa se ridică, vechile culori capătă strălucirea originară, ajungem să vedem, în sfârşit, ceea ce privim?


Niciun comentariu: