duminică, 2 august 2009

Etica lui Spinoza, paianjenul şi musca

Se poate prezenta o doctrină filosofică austeră, precum aceea a lui Baruch Spinoza (1632-1677), prin intermediul exemplelor pe care le oferă gânditorul in Etica? Ariel Suhamy arată, în volumul intitulat Spinoza par les bêtes, că se poate.

El face un catalog al exemplelor folosite de Spinoza pentru a-şi ilustra opiniile. Suhamy obţine în acest chip un adevărat bestiariu medieval, din care nu lipsesc himera, calul înaripat, şarpele, sirena, musca infinită, viermele din sânge, măgarul, câinele stelar sau păianjenul etc.

Când un asemenea volum dispune de ilustraţiile unui desenator iscusit, precum Alia Daval, rezultă o carte nu doar amuzantă, dar şi folositoare. Căci puţini îndrăznesc astăzi să urmărească argumentele şi propoziţiile lui Spinoza. Ariel Suhamy descoperă astfel o modalitate inedită de a studia gândirea unuia dintre filosofii cei mai dificili ai modernităţii.

Pentru edificare, voi oferi câteva fragmente din prezentarea volumului oferită de însuşi autorul lui:

“Avem despre Spinoza imaginea unui filosof cu perucă, cu aparatul lui greoi de teoreme şi demonstraţii. Aceasta înseamnă a neglija unul din aspectele esenţiale ale metodei sale: ilustraţia [exemplul]. Această introducere [în filosofia lui Spinoza] se sprijină doar pe exemplele sale animaliere, care străbat o operă mai pitorească decât ne imaginăm. Obiectivul spinozismului este de a aşeza din nou omul în cadrul naturii, alături de păianjen, de cal, de peşti. Şi de a-l smulge din iluziile sale că are nevoie de o metamorfoză: şoarecele nu e obligat de nimeni să acţioneze după legile firii leului, omul nu se poate transforma în fiară sau în zeu. De a-l iniţia în sfârşit în ştiinţa adevăratelor mutaţii, acelea care duc la fericirea eternă. Dar raţiunea nu îl poate împinge spre acest scop fără ajutorul şi susţinerea imaginilor. Prin urmare, acest bestiariu – care urmează ordinea Eticii - se roteşte în jurul omului…”.

“La prima vedere, în sistemul lui Spinoza, firea şi condiţia omului nu sunt foarte departe de acelea ale animalelor. Una din afirmaţiile sale faimoase constă în negarea voinţei libere a omului. Omul nu e “un imperiu într-un imperiu” (Etica III, prefaţă), el e o parte a Naturii, şi e supus, ca orice altă fiinţă, unei necesităţi absolute, fiind determinat de legile firii. “Am spus că numai acel lucru e liber, care există şi se manifestă prin necesitatea propriei sale naturi… Înţelegi, aşadar, că nu pot să plasez libertatea în libera decizie [a omului], ci în necesitatea liberă” (Scrisoarea 58).

Această afirmaţie a uimit profund pe mulţi dintre contemporanii săi, care au ripostat în felul următor: dacă lucrurile ar sta astfel, nu ar mai fi nici o diferenţă între om şi animale. Câtuşi de puţin, a replicat Spinoza. Există o mare deosebire între om şi, să zicem, un şobolan, un porumbel sau o albină. Departe de a reduce omul la animal, Spinoza pretinde că ameninţarea cea mai redutabilă a omului vine din dorinţa de a imita animalele. Pentru a da un exemplu, iată cum explică Spinoza păcatul lui Adam: crezând că este precum animalele, Adam a început să le imite simţămintele, în loc să imite afectele bărbatului (sau femeii) şi să-şi păstreze deplina libertate.

Şi despoţii de orice fel ţintesc mereu să-şi transforme supuşii în fiare sau automate: în acest chip ei repetă păcatul lui Adam. Dar pentru că firea animalelor e profund diferită de a oamenilor, o fiinţă umană nu poate încerca să le imite fără a-şi pierde însăşi natura, adică, libertatea. Ilustraţiile de bestiariu ale lui Spinoza sunt, prin urmare, destul de echivoce.

Pe de o parte, el le foloseşte ca exemple ca să ne facă să înţelegem că omul, ca şi fiarele, este o parte a Naturii şi că libera voinţă (şi liberul arbitru) sunt doar o iluzie. Nu suntem mai liberi decât o albină sau un asin. Dar, pe de altă parte, el pretinde că animalele nu sunt întocmai oamenilor (natura lor fiind diferită) şi, în consecinţă, pentru acest motiv, ele nu pot fi luate drept model. O atare credinţă e destul de periculoasă pentru ideea de libertate şi, mai ales, pentru însăşi libertatea noastră politică. Ştim bine că Spinoza e fost unul din marii apărători ai toleranţei”.

Ariel Suhamy & [ill. de] Alia Daval, Spinoza par les bêtes, [Paris]: Ollendorff & Desseins, 2008, 160p.

Ilustrăm, desigur, această notă cu o imagine dintr-un bestiariu medieval.

Niciun comentariu: