luni, 3 august 2009

Elogiul lucrurilor mici

Există o veche tradiţie a elogiului paradoxal (nu întotdeauna fariseic). Sursele clasice ale acestei tradiţii literare au fost inventariate deja. Se citează în acest sens o lucrare a lui Plutarh, De sollertia animalium (“Despre agerimea animalelor”), cuprinsă în Moralia XII.

Cicero oferă, la rându-i, un catalog al laudelor ipocrite, redactate de către filosofii stoici, în Paradoxa stoicorum. E binecunoscut, de asemenea, micul dialog al lui Lucian din Samosata, intitulat Despre parazit sau dacă există o meserie a paraziţilor, în care se face elogiul “paraziticei” (ştiinţa care guvernează această ciudată şi venerabilă meserie).

Mai aproape de noi, filologul olandez Daniel Heinsius a compus o Laus Pediculi (adică “Lauda păduchelui”). Lui Philipp Melanchton i se atribuie o Laus formicae (“Lauda furnicii”). Se cunosc mai multe elogii ale măgarului (începînd cu vechiul Encomium asini, poemul epic al lui Nigel de Longchamps, şi terminând cu Laus asini a aceluiaşi Daniel Heinsius).

Dar culminaţia genului este cu siguranţă tratatul din 1585 al lui Edward Dyer, Praise of Nothing (“Lauda nimicului”). Nu trebuie să trecem cu vederea nici lucrarea unui anonim cu titlul memorabil de l’Eloge de l’Enfer (“Elogiul infernului”).

Nici filosofii recenţi nu au ignorat genul. Bertrand Russell a publicat, în 1932, într-o revistă de specialitate, In Praise of Idleness (“Întru lauda trândăviei”), iar Robert B. Reich a elogiat ipocrizia, într-un articol din 2000: In Praise of Hypocrisy. La noi, Constantin Noica a consemnat un Elogiu al îmbătrânirii.

Încheiem acest catalog erudit cu un citat din Giordano Bruno: “Le este permis şi stă în puterea principilor să exalte lucrurile josnice; vor trece drept nobile, dacă aşa doresc ei, şi dacă sunt într-adevăr aşa… Or, vedeţi, exagerările lui Teofilo au o explicaţie analogă; şi vorbele lui, aşa grosolane cum poate vi se par, au o cu totul altă conotaţie decât cele ale scriitorilor antici, când aceştia preamăresc sosul, grădiniţa de zarzavaturi, ţînţarul, musca, nuca sau orice alt element; sau când unul dintre contemporanii noştri celebrează aracul, bagheta, evantaiul, ridichea, mercenarul, soba, lumânarea, smochina, febra, cercul sau alte obiecte, care, după cum se ştie, sunt lipsite de importanţă, ba chiar dezgustătoare…”.

Ilustrăm această notă, fireşte, cu o imagine a paraziţilor (şi eternităţii). Am ales, aşadar, vestita „Pays de Cocagne” (1567) a lui Bruegel cel Bătrân.

Niciun comentariu: