duminică, 9 august 2009

Cryptozoologia


Riguros definită, cryptozoologia ar fi studiul speciilor neconfirmate, despre care avem semne irefutabile că există. Aşadar, această ştiinţă descrie minuţios cryptidele, adică fiinţele încă necunoscute, dar intuite cu luciditate de mintea umană. Într-o “Enciclopedie a cryptidelor”, publicată recent, sînt numite, după gen şi specie, 1583 de făpturi încă neconfirmate. Măgarul lui Buridan e doar una dintre ele.

În deosebire de alte ştiinţe pozitive, studiul cryptidelor procedează nu prin cumulare, ci prin scădere. Obiectul ştiinţei diminuează treptat, prin succesive eliminări. De exemplu, în vremea lui Lucretius, centaurul, scyla şi cerberus contau ca făpturi reale. Lucretius a modificat radical această perspectivă. El a susţinut că o seamă de creaturi compozite sînt, în realitate, simple iluzii optice. Să citim cu luare aminte acest fragment:

“Iată pe scurt din ce pricină sufletu-i pus în mişcare / Şi de asemeni de unde ne vin nouă gînduri în minte. / De la-nceput îţi voi spune că multe imagini de lucruri / Umblă-n tot chipul hoinare în orişice locuri din spaţiu. / Gingaşe se-nlănţuiesc între ele-ntîlnindu-se-n aer. / Tocmai ca fire de aur ori pînze subţiri de păianjen. / În adevăr au ţesutul cu mult mai gingaş ca acele / Multe corpuşoare ce vin să ne-atingă-mboldindu-ne văzul; / Ele-s în stare-a pătrunde prin pori într-un trup şi ne mişcă / Spiritul gingaş a cărui simţire îndată-o deşteaptă. / Noi vom vedea aşadară centauri şi monştri ca Scila, / Cerberi cu botul de cîine, de-asemeni nălucile celor / Care sînt morţi şi pămîntul le-acopere albele oase, / Căci orişiunde năluci de tot felul purtate-s în spaţiu, / Unele, ele prin ele, îşi iau zămislire în aer / Altele prin deslipirea de lucruri de-un fel ori de altul, / Altele-apoi se formează unindu-se-astfel de imagini. / Sigur imaginea unui centaur nu poate să vină / Chiar din viaţă, căci n-a fost nicicînd acest soi de făptură, / Însă imagini de om şi de cal întîlnindu-se-odată / Din întîmplare, uşor au ajuns la o înlănţuire, / Numai fiindu-le gingaşe firea şi-ntreaga urzire. / Însă la fel se formează şi alte şi alte imagini…” (Lucretius, De rerum natura, IV: 722-744).

Cum e firesc, istoria cryptozoologiei înregistrează şi sceptici. Astfel, în Liber monstrorum de diversis generibus, o compilaţie anonimă din secolele VII-VIII, autorul enumeră entităţile hybride cu oarecare îndoială şi dispreţ. Asta nu-l va împiedica, mai tîrziu, pe austerul călugăr dominican Albertus Magnus să considere cu seriozitate basiliscul. În De animalibus, de exemplu, Albertus face apel la ştiinţele optice, pentru a explica privirea mortală a bestiei. Prin urmare, nu e recomandabil să întîlneşti un basilisc. În De ente et essentia, elevul său, Thoma d’Aquino, comentează cu înţelegere natura aparte a pasării Phoenix. Cîteva secole mai tîrziu, ilustrul Jean Bodin a acceptat existenţa unicornului.

Ce-i drept, în Evul Mediu, animalul e, în primul rînd, un mesaj, o semnificaţie, şi abia apoi o fiinţă aievea.

S-a crezut multă vreme că monştrii trăiesc doar în pustiurile Orientului. Cărturarul Gerald of Wales, în Topographia Hibernica, a dovedit în chip luminos că există monştri şi în tărîmurile mai apropiate de noi. Savanţi extrem de serioşi îi caută şi astăzi.

Există, desigur, o Asociaţie internaţională a cryptozoologilor (IAC). Ultimul congres s-a ţinut, la Bruxelles, în iulie 2009.

Niciun comentariu: