marți, 11 august 2009

Aritmetica neputinţelor divine


1. Dumnezeu nu poate deveni, nici dacă ar intenţiona asta, un Înşelător de felul Amăgitorului malign al lui Descartes: a vrea să înşeli e o slăbiciune [cf. Andrews, Floy, E., 1998: 69]. “It is absolutely impossible that God could deceive” [cf. Andrews, Floy, E., 72].
2. Dumnezeu nu poate modifica trecutul: “It is absolutely impossible for God to undo what has been” [cf. Andrews, Floy, E., 1998: 70] . Nu poate eluda ordinea cauzală.

3. Deşi poate restaura integritatea unei fecioare, Dumnezeu nu poate anula momentul din trecut în care fecioara şi-a pierdut integritatea [cf. Thoma d’Aquino, Summa theologiae I, Q.25, a.4: “utrum Deus possit virginem corruptam reparare?”].
4. Înainte de creaţia lumii, Dumnezeu a putut orice, inclusiv să realizeze imposibilul logic. După creaţie, şi-a îngrădit puterea. “Astfel, în viziunea lui Descartes, creaţia [lumii] limitează puterea divină” [cf. Conee, Earl, 1991: 457]. Adeseori, ceea ce facem are ca rezultat o pierdere de posibil: dacă am scris prima carte, nu voi mai avea niciodată posibilitatea să scriu prima carte. Dacă Dumnezeu a creat un prim om (Adam), el nu va mai putea niciodată să creeze un prim om. Etc.
5. În consecinţă, Dumnezeu nu poate anula, transforma, eluda “adevărurile eterne” [de el însuşi instituite].
6. El nu poate, de pildă, să facă în aşa fel încît accidentele să existe independent de o substanţă.
7. Dumnezeu nu o poate determina pe Eva să ia din pomul cunoaşterii binelui şi răului fructul oprit şi nici nu o poate opri pe Eva să ia din numitul pom al cunoaşterii fructul oprit [cf. Plantinga, Alvin, 1981: 25].
8. Nu poate face o piatră atît de grea încît să nu o poată ridica şi arunca în capul diavolului.
9. Dumnezeu nu poate crea un alt Dumnezeu [cf. Anthony Kenny, 1998: 24].
10. Gregorius Ariminensis [aprox. 1300-1358, zis şi “Tortor Infantium”, “Călăul copiilor”] pare a fi unul dintre puţinii filosofi medievali care acceptă ideea că omnipotenţa divină înseamnă şi puterea de a schimba trecutul. O idee asemănătoare susţine şi contemporanul său Thomas Bradwardine.
11. Pentru unii gînditori medievali, Dumnezeu poate actualiza orice “stare de lucruri” [posibilă sau imposibilă]. Aşa a crezut, afirmă Alvin Plantinga [1981], însuşi Descartes, dar sigur Gregorius Ariminensis. Aşa a crezut, poate, şi Luther. Leibniz, în schimb, a fost mai aproape de Thomas Aquinas: trecutul nu poate fi alterat.


Bibliografiea) Andrews, Floy, E., “God, the Evil Genius and Eternal Truths: the Structure of the Understanding in the Cartesian Philosophy”, Animus: The Canadian Journal of Philosophy and Humanities, 3 (1998): 50-72.
b) Conee, Earl, “The Possibility of Power Beyond Possibility”, Philosophical Perspectives: Philosophy of Religion, 5 (1991): 447-473. Conee trimite la Richard LaCroix, “Descartes on God’s Ability To Do the Logically Impossible”, The Canadian Journal of Philosophy, XIV: 3 (1984): 455-475.
c) Kenny, Anthony, Toma d’Aquino, traducere de Mihai C. Udma, Bucureşti: Humanitas, 1998.
d) Plantinga, Alvin, “Reply to the Basingers on Divine Omnipotence”, Process Studies, 11: 1 (1981): 25-29.
e) Zupko, Jack, “Gregory of Rimini”, in Gracia, Jorge J. E.; Noone, Timothy B. (eds.), Companion to Philosophy in the Middle Ages, Malden, MA: Blackwell, 2002, pp.283-290.

Valeriu Gherghel

3 comentarii:

mihai.onofreiciuc spunea...

Depinde ce intelegi prin trecut:
1. amintirea personala
2. amintirea colectiva
3. o stare a lucrurilor care nu intereseaza pe nimeni

Dumnezeu poate schimba 1 si 2, iar 3 nu ma intereseaza.

Nicolae Turcan spunea...

Toate aceste inteligente asertiuni rationaliste sunt gresite si iată de ce: ele uita ca Dumnezeu este cel care A PUTUT sa creeze toate aceste neputinte. Fiind, asadar, cauza neputintelor, Dumnezeu (1) fie poate, printr-o creatie nouă (a unei lumi noi etc.) să schimbe condițiile de posibilitate, deci să poată și aceste lucruri care acum par imposibile pentru El; (2) fie sa distruga aceasta lume si o data cu ea sa anuleze neputintele despre care vorbiti.
Si intr-un caz si in celalalt rezulta cu necesitate ca Dumnezeu poate orice, dar nu vrea.
Si ca sa imping lucrurile si mai departe, in calitate de om care crede, spun: Dumnezeu poate toate aceste lucruri, chiar in absenta modificarii conditiilor de posibilitate, asadar fara vreo actiune transcendentala. Dar aceasta nu mai poate fi demonstrata, e doar un act de credinta.

Felicitari pentru blog!

Sergiu. spunea...

Consider de bun simt sa existe cel putin doua preconditii in tratarea unei probleme ce se vrea a fi filosofica: justificarea si miza.
Ce poate si ce nu poate Dumnezeu nu se dovedeste a fi decat o dezbatere naiva, sau in cel mai bun caz un joc de imaginatie.
Conceptul de "Dumnezeu" nu se multumeste sa ramana confuz, ci devine cu ajutorul unor entuziasti de-a dreptul absurd: "Toate aceste inteligente asertiuni rationaliste(...)uita ca Dumnezeu este cel care a putut sa creeze aceste neputinte." Foarte putine afirmatii pot fi mai ilustrative decat aceasta pentru talentul deosebit - al oamenilor care considera ca a crede ceva in absenta oricarei dovezi este o virtute - de a eluda orice problema, de cele mai multe ori nejustificata, prin postularea unei absurditati mai mari. A explica ceva ce abia intelegem prin ceva ce nu intelegem absolut deloc nu merita numele de explicatie(i.e. a explica orice prin invocarea unei entitati responsabile, supranaturale, absolute, infinite, inaccesibile si aparent capricioase - "Dumnezeu poate orice, dar nu vrea" - este analog cu lovituri multiple sub centura).
Pana la urma, care e temeiul si unde e miza?