sâmbătă, 4 iulie 2009

Bruno şi ridiculizarea destinului



În filosofia stoică, destinul (şi fortuna) decid tot ceea ce se întîmplă într-o viaţă de om. Totul e scris şi dictat de o instanţă externă. Nu există liber arbitru. Insul nu poate iniţia nimic, nu poate evita nimic, nu poate modifica nimic. Mai mult: el nu poate şti dinainte nimic. Viitorul rămîne în permanenţă incert. Singura soluţie în faţa acestui destin rigid şi abstract e adoptarea unei stări de indiferenţă.

Concepţia evanghelică despre destin nu se modifică semnificativ şi este exprimată ferm în spusa următoare: “Până şi perii capului vă sunt număraţi”.

Abia filosofii din Renaştere - şi în special Giordano Bruno - vor ridiculiza noţiunile venerabile de “fatum” şi “fortuna”. Divinitatea hotărăşte şi controlează minuţios ordinea şi însemnătatea evenimentelor. Nimic nu se petrece de la sine: catastrofele şi convulsiile sociale, direcţia vînturilor în văzduh, ora la care va striga măgarul lui Jaccopo, numărul vergilor pe spinarea unei slugi care a furat o mătură, căderea dinţilor din gura unei bătrîne, defilarea ploşniţelor în aşternuturi pe timpul nopţii, roirea malefică a ţînţarilor, pîlpîirea lămpii şi a lumînărilor în dormitor, lungimea umbrelor la apus, pîrguirea bostanilor, dispoziţia şi vigoarea erotică a bărbaţilor, după o zi de muncă, motivul gîlcevii dintre morar şi muşterii lui etc. Efectul comic al paginii lui Giordano Bruno - pe care o reproducem mai jos - se naşte tocmai din meticulozitatea pedantă şi necruţătoare a unui zeu preocupat de nimicuri:

“[Jupiter] a poruncit ca azi la prînz doi pepeni, dintre toţi cei ce cresc în bostănăria din Franzino, să fie perfect copţi; dar să nu fie culeşi decît peste trei zile, cînd n-o să mai fie socotiţi buni de mîncat. Vrea ca la acelaşi ceas, din jujuba de la poalele muntelui Cicala, în ograda lui Gioan Bruno, să fie culese treizeci de poame bine coapte, alte şaptesprezece să cadă pe pămînt încă nepîrguite, iar cincisprezece să fie mîncate de viermi. Mai vrea ca Vasta, soţia lui Albenzio, cînd va da să-şi încreţească părul de la tîmple, să-şi pîrlească (pentru că va încălzi prea tare fierul) cincizeci şi şapte de fire, dar să nu-şi ardă pielea şi, de data asta, să nu blesteme cînd o să miroase a ars, ci să îndure cu răbdare necazul. …

[Vrea ca] Laurenzei, cînd se va pieptăna, să-i cadă şaptesprezece fire de păr, treisprezece să i se rupă, zece să-i crească la loc în răstimp de trei zile, dar celelalte şapte să nu-i mai crească defel. Căţeaua lui Antonio Savolino să fete cinci căţeluşi, dintre care trei să trăiască cît le e dat, iar doi să fie aruncaţi la gunoi; iar dintre cei trei vii, primul să semene cu mamă-sa, al doilea să fie pătat, iar al treilea să aducă pe jumătate cu ta-su, pe jumătate cu dulăul lui Polidoro. …

Fusta pe care meşterul Danese o croieşte pe masa lui de croitorie, să se sfîşie. Din scîndurile patului lui Constantino să plece spre căpătîi douăsprezece ploşniţe: şapte mari, patru mai mici şi una mijlocie; iar mai încolo ne vom ocupa şi de ceea ce se va întîmpla cu ele astă-seară la lumina lumînării.

[Vrea ca] la cincisprezece minute de la ora amintită, din pricina mişcării limbii care se va freca a patra oară de cerul gurii, babei lui Fiurulo să-i cadă a treia măsea de pe falca dreaptă, de jos: dar fără să sîngereze şi fără s-o doară, căci măseaua cu pricina a ajuns la capătul oscilaţiei ei, care a durat fix şaptesprezece ani de revoluţii lunare.

Vrea ca Ambruoggio, înfigîndu-şi a suta doisprezecea oară mădularul în nevastă-sa, să-şi isprăvească şi să încheie treaba, fără s-o lase borţoasă de data asta, ci data viitoare, cu acea sămînţă în care se preface prazul acela copt, pe care-l mănîncă acum, cu oţet şi pîine de mei. Băiatului lui Martinello să înceapă să-i crească perii bărbăţiei pe pubis şi în acelaşi timp să înceapă să i se îngroaşe vocea ca la cocoşi…” [“Spaccio della bestia trionfante”: “Alungarea bestiei triumfătoare”; cf. Nuccio Ordine, Cabala măgarului: Asinitate şi cunoaştere la Giordano Bruno, traducere de Aurora Martin, Bucureşti: Humanitas, 2004, p.93].

P.S. Imaginea care însoţeşte acest articol e aceea, medievală şi binecunoscută, a „Roţii fortunei”.

Niciun comentariu: