vineri, 26 iunie 2009

Kafka şi obsesia labirintului


Franz Kafka a lăsat câteva romane neterminate (“America”, “Procesul”, “Castelul”) şi a scris o sumă de povestiri scurte, învecinate cu reveria şi apologul. Nu puţine dintre ele par influenţate de înţelepciunea hassidică şi de modul ei parabolic de expresie. Ironia kafkiană face adeseori dificilă înţelegerea acestor texte, în pofida scurtimii lor…

Mică fabulă

“Ah, făcu şoricelul, pe zi ce trece lumea devine tot mai strâmtă. La început era atât de largă încât mi-era teamă, alergam într-una şi răsuflam uşurat când, în sfârşit, observam în depărtare ziduri de-o parte şi alta; însă aceste ziduri lungi goneau şi ele unele spre altele, aşa de repede, că în clipa de faţă mă aflu în cea din urmă încăpere şi colo în colţ stă capcana spre care mă îndrept. N-ai decât să schimbi direcţia, spuse pisica şi-l mâncă”.

Valeriu Gherghel

P.S.  Întrucât una din obsesiile recurente în proza lui Kafka a fost labirintul, imaginea de deasupra reprezintă o reproducere a unei vechi picturi pe lemn, de la începutul secolului al XVI-lea (1510 – 1520), intitulată „Theseu şi Minotaurul”. Pictura aparţine unui meşter anonim (numit, uneori, Maestro dei Cassoni Campana).

Niciun comentariu: