sâmbătă, 27 iunie 2009

Eros medieval


Jean Verdon, Dragostea în Evul Mediu: Trup, sexualitate şi sentiment, traducere de Dana-Ligia Ilin, Bucureşti: Humanitas, 2009, 296p.

Jean Verdon (n. 1937) este un cunoscut istoric medievist francez. A redactat mai bine de zece cărţi cu privire la Evul Mediu occidental: noaptea medievală (încercările de a stăpâni bezna şi anxietăţile provocate de întuneric), plăcerile (culinare, sexuale, vizuale, estetice), călătoriile (rătăcirile, peregrinarea, pelerinajul, cerşetoria), râsul (practicile carnavaleşti, piesele comice, rizibilul), riturile băuturii etc. Pentru scrierile sale, Jean Verdon a primit în două rânduri premiul Academiei Franceze.

Editura Humanitas a publicat de curînd traducerea cărţii sale celei mai recente: Dragostea în Evul Mediu: Trup, sexualitate şi sentiment. E o reconstituire amănunţită a obiceiurilor amoroase din acest lung răstimp.

Jean Verdon a studiat cu minuţie şi răbdare o seamă de surse literare (“Cântecul lui Roland”, ciclul arthurian: “Romanele Mesei Rotunde”, “Romanul rozei”, “Decameronul” lui Boccaccio, poemele trubadurilor şi ale truverilor etc.), dar şi propriu istorice (inscripţii lapidare şi tombale, expresii şi formule din jurămintele vremii, cereri de comutare a pedepselor, înscrisuri şi registre urbane, coduri etice şi “amoroase”, discursuri normative redactate de suverani, episcopi şi teologi, schimburi epistolare mai mult sau mai puţin apocrife, precum acela, mult discutat, dintre Abaelard şi Heloise etc.), realizînd un tablou interesant şi viu al obiceiurilor medievale în materie de “amor”. Este util să amintim că gânditorii vremii fac deosebire între practicile erotice (şi sentimentul ataşat acestora) şi ceea ce numesc “amicitia” (“charitas” sau “agape”), sentimentul de bunăvoinţă faţă de aproape şi de veneraţie faţă de Dumnezeu.

La începutul epocii medievale, statutul femeii este unul de strictă supunere faţă de bărbat. Femeia e, de obicei, un banal obiect de tranzacţie între clanurile sociale. Ea poate fi supusă, legal, oricărei violenţe: „Un soţ poate să-şi bată şi să-şi vatăme nevasta, să o taie, să o cresteze de sus pînă jos şi să-şi scalde picioarele în sîngele ei, şi să o coasă la loc fără a săvîrşi vreo fărădelege faţă de senior, cu condiţia ca ea să rămînă în viaţă“. În cadrul mariajului, puterea soţului era, aşadar, absolută. O vreme, Biserica a încearcat să controleze în chip draconic raporturile erotice şi chiar ritmul sexual. Există doar 93 de zile (restul e constituit din sărbători religioase) în care raportul sexual e licit. În viziunea teologilor, ştim deja din cărţile lui Georges Duby, iubirea e “o plăcere răbdată”, “o plăcere pătimită” şi nu un prilej de bucurie.


P. S. Imaginea ataşată acestui articol reprezintă Piaţa de sclavi a pictorului francez Jean-Léon Gérôme (1824 – 1904). Nota administratorului de blog.

Un comentariu:

Filonous spunea...

Bun text, ca şi celelalte pe care le publicaţi. Şi o fină diagnoză a malerotismului de azi, bazată pe o fidelă anamneză. Aş spune că asistăm la marketing al iubirii astăzi. Concomitent cu emanciparea femeii, s-a produs dezvăluirea ei perceptivă. Misterul îşi micşorează cripticul şi cere mult efort din partea bărbatului să-l compenseze printr-o lume a lui virtuală. Cred că femeile îşi studiază tot mai puţin gesturile...

Cu respect,
Spoitu Alexandru Tiberiu