duminică, 10 mai 2009

Cum se face o bibliografie erotică


Cu ani în urmă, cineva m-a rugat să-i sugerez câteva lucrări despre iubirea medievală, pentru o teză de licenţă. În treacăt fie spus, nu există un subiect tratat de savanţi cu mai multă ipocrizie decât “erotismul”. Mi-am controlat biblioteca şi fişele. Am consultat câteva rezumate. A rezultat în acest chip bibliografia următoare. Deşi e o bibliografie minimală, am însoţit titlurile cu câteva date orientative (aşa cum trebuie să arate orice fişă bibliografică).

În cazul unei cărţi colective (cu autor multiplu), am folosit asteriscul [***]. Când volumul era redactat de doi autori am folosit semnul deja consacrat al reuniunii [&]. În orice bibliografie, ordinea citării urmează un algoritm consacrat de prestigioasa Library of Congress din Statele Unite: numele autorului, prenumele, titlul lucrării, traducătorul (cînd e vorba de o traducere), locul publicării, editura, anul publicării. În tradiţia bibliografică germană, se menţionează, de asemenea, numărul paginilor şi ilustraţiilor.

Pentru detalii, se poate consulta cu enorm folos cartea lui Umberto Eco, intitulată Cum se face o teză de licenţă: Disciplinele umaniste, traducere de George Popescu, Constanţa, Editura Pontica, 2000, 203p.
Cu toate acestea, e foarte ciudat să întâlnim, astăzi încă, teze de licenţă şi chiar teze de doctorat, care nu respectă (din ignoranţă ori neglijenţă) aceste reguli extrem de simple.
V.G.

Sex, eros, agape: o bibliografie sumară

1 *** Amor şi sexualitate în Occident, Bucureşti, Editura Artemis, sine anno, 255p. [grupaj de articole şi studii semnate în special de autori francezi pe teme care ţin de eros: homosexualitatea în Grecia antică, la Roma etc.; iubirea-pasiune cântată de trubadurii medievali; marchizul de Sade şi iubirea ca perversiune; boli venerice, boli sexuale în modernitate etc.]
2 Aries, Philippe & Duby, Georges (coordonatori), Istoria vieţii private, Bucureşti, Editura Meridiane, 1994-1997, 10 volume. [cîteva volume, 2-5, se referă la viaţa “privată” în EM, la moravurile sexual-amoroase].
3 Bruckner, Pascal & Alain Finkielkraut, Noua dezordine amoroasă, traducere de Luminiţa Brăileanu, Bucureşti, Editura Nemira, 1995, 303p. [lucarea trece drept un manifest al dezinhibării occidentale; subiecul lucrării în formularea autorilor. “În acest moment, trăim erodarea celor trei modele care, prin tradiţie, ne îmbâcseau perspectiva amoroasă (ne complicau viziunea amoroasă): modelul conjugal pentru sentiment, modelul androginal pentru coit, modelul genital pentru sex. Sexualitatea nu mai are finalităţi metafizice sau religioase, nu mai are sens, nici transgresiune, nici împlinire, nici higienă, nici subversiune. Amorul, devenit de nerecunoscut, îşi pierde reperele: poate că de aici vine şi disperarea, din aceea că nu mai poate fi un destin personal, ci soartă fiecăruia din toţi”, p.11].
4 De Libera, Alain, “Sex şi timp liber”, in Gîndirea Evului Mediu (capitolul IV), traducere de Mihaela şi Ioan Zgărdău, Timişoara, Editura Amarcord, 2000, pp.115-176 [pp.168-9: cenzurarea iubirii şi a discursului amoros de către teologii medievali].
5 Delumeau, Jean, Frica în Occident (secolele XIV-XVIII). O cetate asediată, traducere de Modest Morariu, Bucureşti, Editura Meridiane, 1986, 2 vol. [în volumul 2: agenţii lui Satan; femeia].
6 De Rougemont, Denis, Iubirea şi Occidentul, traducere de Ioana Cândea-Marinescu, Bucureşti, Editura Univers, 1987, 482p. [lucrare clasică; autorul argumentează ipoteza că trubadurii impun, în Evul Mediu, o nouă varietate de iubire: iubirea-pasiune].
7 Duby, Georges, Evul Mediu masculin, traducere de Constanţa şi Stelian Oancea, Bucureşti, Editura Meridiane, 1992, 286p. [căsătoria în Evul Mediu; epistole episcopale despre iubirea dintre soţi; dragostea cavalerească etc.]
8 Duby, Georges, Doamnele din veacul al XII-lea, traducere de Maria Carpov, Bucureşti, Editura Meridiane, 2000, 344p. [figuri feminine în Evul Mediu: Alienor, Marie de Champagne, Heloise etc.; un comentariu la corespondenţa dintre Abelard şi Heloise; e foarte posibil ca scrisorile atribuite femeii să fie apocrife].
9 Evola, Julius, Metafizica sexului, traducere de Sorin Mărculescu, Bucureşti, Humanitas, 1994, 415p. [Ideea fundamentală: “Sexul este ‘cea mai mare forţă magică a naturii’; în el acţionează un impuls care prefigurează misterul Unului, chiar dacă aproape totul, în relaţiile dintre bărbat şi femeie, se degradează…, se descompune şi se rispeşte în sentimentalisme fade…. Şi totuşi, dacă în existenţa obişnuită se manifestă involuntar un reflex al unei transcendenţe trăite, asta se întâmplă prin sex şi, când e vorba de omul comun, se întâmplă numai prin sex… numai cei ce se ridică până la o experienţă eroică sau ascetică merg, în această privinţă, mai departe”, p.409].
10 Kierkegaard, Soeren, Diapsalmata; Jurnalul seducătorului, traducere de Kjeld Jensen şi Elena Dan, Bucureşti, Editura Universal Dalsi, 1997, 179p. [“Jurnalul seducătorului” e o re-scriere a mitului donjuanesc: protagonistul ilustrează “stadiul estetic” al existenţei; seducătorul nu e interesat de posesia “prăzii”, el e obsedat de arta seducerii].
11 Laqueur, Thomas, Corpul şi sexul. De la greci la Freud, traducere de Narcis Zărnescu, Bucureşti, Humanitas, 1998, 295p. [reprezentări ale corpului, sexului, anatomiei, din Antichitate până în secolul XX etc.].
12 Le Goff, Jacques, Imaginarul medieval, traducere de Marina Rădulescu, Bucureşti, Editura Meridiane, 1991, 462p. [iubirea în romanele din ciclul arthurian].
13 Le Goff, Jacques, Pentru un alt Ev Mediu, traducere de Maria Carpov, Bucureşti, Editura Meridiane, 1986, 2 vol. [zîna Melusine].
14 Marrou, Henri-Irénée, Trubadurii, traducere de Sorina Bercescu, Bucureşti, Editura Univers, 1983, 179p. [despre dragostea curtenească]
15 Muchembled, Robert, Pătimiri ale femeilor în vremea reginei Margot. 1553-1615, Chişinău, Editura Cartier, 2005 [am aflat de acest titlu, răsfoind o revistă culturală; cuprinde cu siguranţă informaţii despre iubire la sfîrşitul Evului Mediu şi în Renaştere].
16 Marías, Julián, Educaţia sentimentală, Iaşi, Editura Junimea, 2000 [titlu găsit într-o bibliografie; de reţinut capitolul VII, pp.74-84, intitulat: “Iubirea curtenească şi interpretarea femeii”].
17 Ortega y Gasset, José, Studii despre iubire, traducere de Sorin Mărculescu, Bucureşti, Humanitas, 1995, 238p. [locul important şi discutabil al femeii în societatea modernă].
18 Papahagi, Marian, Eros şi utopie, Bucureşti, Cartea românească, 1980, 189p. [studiul intitulat “Educaţia sentimentală”; titlul studiului aparţine unui cunoscut roman scris de Flaubert].
19 Paz, Octavio, Dubla flacără. Dragoste şi erotism, traducere de Cornelia Rădulescu, Bucureşti, Humanitas, 1995, 207p. [episoade dintr-o posibilă istorie a iubirii].
20 Pecican, Ovidiu, Sînge şi trandafiri. Cultură ero(t)ică în epoca ştefaniană, Chişinău, Editura Cartier, 2006. [eros şi eroism la “vitejii” lui Ştefan cel Mare; sic!].
21 Quignard, Pascal, Sexul şi spaima, traducere de Nicolae Iliescu, Bucureşti, Editura Univers, 2000, 191p. [morala sexuală a creştinismului; teama de femeie; mitologia antifeminină: Gorgona, femeia-lupoaică, orbirea – o castrare simbolică].
22 Rousset, Jean, Mitul lui Don Juan, traducere de Angela Martin, Bucureşti, Editura Univers, 1999, 239 [deşi are probabil la origine o veche legendă populară, mitul lui Don Juan se constituie, în sens propriu, în intervalul 1550-1600, la începutul barocului: “Povestea lui Don Juan este a unui vinovat căruia i se aduce mai întâi o învinuire neclară, pe care el nu o înţelege până în momentul când, provocând apariţiile Mortului acuzator, se trezeşte în faţa evidenţei vinovăţiei sau a verdictului. Ne dăm seama astfel că aventura lui Don Juan poate fi povestită începând cu sfârşitul şi interpretată pornind de la deznodământul ei funebru”, p.20].
23 Vigarello, Georges, O istorie a frumuseţii. Corpul şi arta înfrumuseţării din Renaştere pînă în zilele noastre, Chişinău, Editura Cartier, 2006 [istoricii apuseni cred că Renaşterea începe odată cu Dante şi Petrarca; alţii socotesc că Evul Mediu e un răstimp foarte îndelungat, care durează pînă în secolul XVII sau chiar XVIII; cf. recenzia Simonei Sora, in Dilema veche, an IV, 26 ianuarie – 1 februarie 2007, nr.155, p.15, cu titlul “Frumuseţea obligatorie”.].
24 Vossler, Karl, “Tirso de Molina”, in Din lumea romanică, traducere de H. R. Radian, Bucureşti, Editura Univers, 1986, pp.370-391 [Don Juan nu e un răzvrătit în contra ordinii şi puterii legiuite, dimpotrivă; păcatul lui nu provine, aşadar, din necredinţă şi sfidare, ci dintr-o prea mare credinţă; Don Juan nutreşte opinia că îndurarea lui Dumnezeu e nelimitată, că Dumnezeu iartă totul şi că, prin urmare, poţi păcătui nepedepsit; sau, în cuvintele autorului, Don Juan e “un damnat nu din scepticism, ci din credinţă exagerată. Credinţa lui arogantă în clemenţa lui Dumnezeu îi frânge gîtul. Nu se îndoieşte şi nu se teme. Nu-i e frică de năluci şi strigoi, în care totuşi crede. Nu tremură nici în faţa comandorului…”, p.389].


Un comentariu:

Utopia spunea...

As mai adauga:
1. Robert Muchembled - Magia si vrajitoria in Europa din Evul Mediu pana astazi, Humanitas, Bucuresti, 1997; despre presupusele relatii sexuale dintre calugarite si Diavol din EM, orgiile sexuale din timpul sabatului, etc. De asemenea si Georges Minois - Diavolul,Corint, Bucuresti, 2003 cu doua capitole despre EM.
2. Tot despre vrajitorie, practici orgiastice si evul Mediu in Mircea Eliade - Ocultism, vrajitorie si mode culturale, Humanitas, Bucuresti, 2006. Cap.5 Cateva observatii asupra vrajitoriei europene
3. Ioan Petru Culianu - Eros si magie in Renastere 1484, Polirom , Iasi, 2003
4.Jean-Luc Marion - Fenomenul erosului,Deisis, Sibiu, 2004
5. Michel Onfray - o contraistorie a filosofiei, Crestinismul hedonist, vol.2, Polirom, Iasi, 2008
6.Georges Bataille - Erotismul, Nemira, Bucuresti, 2005
7. Jean-Claude Larchet - terapeutica bolilor spirituale, Sophia, Bucuresti, 2001, 685 p. cu capitole despre desfranare, castitate, iubire de aproape si de Dumnezeu din perspectiva Parintilor Bisericii.
8. Jacques le Goff - Intelectualii in EM, Meridiane, Bucuresti, 1994
10.Emmanuel Le Roy Ladurie- Montaillou, sat occitan de la 1294 pana la 1324, Meridiane, Bucuresti, 1992, 2 vol. Dupa consemnarile (1294-1324) unui inchizitor s-a incercat reconstituirea vietii de zi cu zi din Montaillou. In vol. 1 capitole despre gest si sex, jocurile casatoriei si ale dragostei, casatoria si conditia feminina.
pricopi victor