joi, 28 mai 2009

Cetatea lui Sol



În perioada 28 – 30 mai 2009, voi participa la un colocviu organizat de Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu. Colocviul este dedicat literaturii (anti)utopice. Utopia este un gen literar venerabil (îşi are originea, poate, în dialogurile lui Platon: “Republica”, “Legile”, “Timaios” etc.), dar cunoaşte o culminaţie în Renaştere, prin lucrările lui Thomas Morus, Francis Bacon şi Tomaso Campanella.

De obicei, utopia este descrierea minuţioasă a unui stat ideal, guvernat de raţiune şi cu o activitate strict matematizată. E vorba de “o lume constituită pe alte principii decât cele care operează în lumea reală” (Raymond Ruyer). Utopienii trăiesc într-un soi de paradis geometric şi se supun unor reguli de conduită draconice. Există o ierarhie socială fermă, un program de activităţi care nu admite abateri; existenţa de zi cu zi a utopienilor e una de tip cvasi-liturgic. Toţi se trezesc la aceeaşi oră, toţi citesc aceleaşi cărţi, toţi iau masa într-un refectoriu comun, erosul însuşi e contabilizat: în “Cetatea lui Sol”, actul sexual e permis o dată la trei nopţi etc. Nu există nici libertate, nici excepţii, nici spaţiu privat. Mai mult: toţi utopienii se supraveghează unii pe alţii cu un ochi suspicios.

Dincolo de stilul luxuriant al autorilor, cetatea utopică (în oricare din variantele sale) se vădeşte, până la urmă, un coşmar logico-monahal. Pornind de la experimente reale (statul comunist), modernitatea a propus, la rându-i, o serie de anti-utopii, de la “1984”, romanul lui George Orwell, la “Noi”, lucrarea lui Evgheni Zamiatin…

Vom ilustra stilul exuberant al autorilor utopici printr-un fragment din “Cetatea lui Sol”, lucrarea lui Campanella, redactată în 1602:

“În vârful muntelui, pe un platou larg, se ridică un templu cu o minunată arhitectură. Acest templu, trebuie să precizăm, este perfect circular. Incinta lui nu e formată dintr-un zid circular, ci din coloane puternice şi admirabil lucrate, care susţin un dom imens şi minunat, deasupra căruia, în centru, se ridică un dom mai mic, străbătut de o deschizătură perpendiculară pe altar. Acest altar unic este înconjurat de coloane şi ocupă mijlocul templului, al cărui perimetru este de trei sute cincizeci de paşi. Pe altar nu se văd decât două globuri uriaşe; unul reprezintă globul ceresc şi celălalt globul pământesc. Pe plafonul domului celui mare, sunt pictate toate stelele firmamentului, de la prima la a şaptea mărime, cu indicarea numelui lor şi a influenţelor pe care le exercită asupra lucrurilor de pe pământ; tot ceea ce priveşte fiecare stea în parte este scris în trei versete. Polii şi cercurile cele mari şi cele mici ale sferei, după orizontul respectiv, sunt de asemenea desemnate înlăuntrul acestei cupole; dar sunt incomplete, deoarece reprezintă numai o jumătate a sferei. Completarea studiului despre univers se face cu ajutorul globurilor de pe altar. Caldarâmul străluceşte de pietre preţioase. Şapte lămpi de aur, purtând numele celor şapte planete, ard continuu în templu… Un mare număr de celule spaţioase şi frumos ornamentate sunt locuite de patruzeci şi nouă de preoţi şi călugări. Din vârful cupolei celei mici se ridică un fel de giruetă foarte sensibilă, care arată până la treizeci şi şase de direcţii ale vânturilor… Sub această giruetă este aşezată cartea scrisă cu litere de aur, în care se află explicaţiile pentru toate aceste semne”.

Influenţa imaginilor din “Apocalipsa” sfântului Ioan e vădită… Cetatea lui Sol e, într-un fel, reflectarea terestră (şi sinistră) a Noului Ierusalim celest, descris de sfântul Ioan…


Niciun comentariu: