vineri, 24 aprilie 2009

Măgarul lui Buridan

„Omnis homo est animal;
asinus est animal;
ergo asinus est homo”.

Am amintit, în treacăt, într-un articol anterior, un personaj ilustru: mă refer, desigur, la măgarul lui Buridan. Jean Buridan (1300-1361) a fost profesor de filosofie şi logică la Universitatea din Paris. Pe seama lui circulă o seamă de legende pe cât de pitoreşti, tot pe atâta de puţin credibile: că a fost unul dintre amanţii reginei Franţei şi că, pentru acest cuvios motiv, a fost pus într-un sac şi aruncat în Sena, că a fost izgonit din Paris şi că a întemeiat Universitatea din Viena etc. etc. Nimic nu s-a dovedit, la un examen sumar, a fi adevărat. Viaţa lui Buridan rămâne, astfel, sub vălul fanteziilor.

Dar suprema invenţie pusă pe seama venerabilului profesor e însuşi măgarul (zis al lui Buridan). Exegeţii care au cercetatat lucrările filosofului, nu au dat de urma lui. Arthur Schopenhauer a căutat să identifice pasajul şi nu a avut succes. Scrie: “Eu însumi deţin o ediţie din Sophismata…, în care am căutat [fabula măgarului] de multe ori şi în van, deşi măgarii apar ca exemple şi ilustraţii la aproape fiecare pagină [din această lucrare]”. Întreaga poveste pare, mai degrabă, o confecţie a adversarilor lui Buridan.

Ce semnifică însă sintagma “asinus Buridani”? E vorba, în definitiv, de un mic apolog, menit a arăta că un ins aflat între două “tentaţii” perfect similare nu se poate hotărî să opteze (oricât ar voi) pentru nici o variantă. Liberul său arbitru înţepeneşte! Aşezat de stăpîn în faţa a două grămezi egale de paie, măgarul nu se va hotărî să aleagă nici una şi va muri, pur şi simplu, de foame.

Buridan ar argumenta în acest chip faptul că voinţa nu este în stare prin ea însăşi să facă alegeri, dar e constrînsă de raţiune să decidă. Când raţiunea nu găseşte un câştig (sau o pierdere), voinţa rămîne în stare de somnolenţă. Din această pricină, Buridan e convins că măgarul lui va avea un destin nefericit.

De-a lungul timpului, fabula a rămas aceeaşi, dar şi-a schimbat în cîteva rînduri eroii: Aristotel a vorbit de un câine, Buridan însuşi a vorbit de un pelerin care doreşte să ajungă la Avignon şi nu se poate decide pentru nici unul din drumurile care duc acolo: prin Lyons sau prin Dun-le-Roy; se poate vorbi, în sfârşit, de un bărbat care se confruntă cu frumuseţea terifiantă a două surori gemene, “indiscernabile” (cu termenul lui Leibniz), şi care rămâne pentru totdeauna burlac, tocmai din pricina şovăielilor sale…

Putem conchide că măgarul (fie el şi al lui Buridan) a fost, este şi va fi un nobil reprezentant al filosofiei…

Notule:
1. Rescher, Nicholas, “Choice without Preference: A Study of the History and the Logic of the Problem of ‘Buridan Ass’”, Kant-Studien 51 (1959-1960): 142-175. Rescher vede soluţia paradoxului într-o aşa-numită “alegere fără preferinţă”: deşi nu preferi ceva anume, alegi.
2. Riegler, Alexander, “Decision-Making and Anticipations: Why Buridani’s Ass is an Unlikely Creature”, in I. Smit; W. Wallach; G. E. Lasker (eds.), Cognitive, Emotive, and Ethical Aspects of Decision Making in Humans and in AI, Windsor, Canada: The International Institute for Advanced Studies in Systems Research and Cybernetics, vol.4, 2005, pp.35-40: Legenda pretinde că “măgarul lui Buridan” a murit de foame din pricina unui exerciţiu prea intens al liberului arbitru. E fals! Studiile cognitive dovedesc faptul că decizia se ia, totuşi, la un nivel mai profund decît intelectul raţiocinativ. Nu e nevoie să ştii logică. Aşadar, măgarul lui Buridan a supravieţuit încercării.
3. Tyler, Tom, “The Quiescent Ass and the Dumbstuck Wolf”, Configurations, 14: 1-2 (2006): 9-28: Un studiu etologic, în care autorul deplânge soarta tuturor măgarilor…

Niciun comentariu: